Probleme constatate de Primăria Călărași în urma unor intervenții EcoAqua

0
50

Primăria Municipiului Călărași a constatat, în ultima perioadă, o lipsă de implicare din partea operatorului de apă și canalizare EcoAqua, în ceea ce privește executarea unor lucrări în carosabil, necesare în urma unor intervenții la avarii, în special a directorului Sucursalei Călărași, domnul Marin Valentin. În data de 8 ianuarie 2016, pe strada Grivița din municipiul Călărași au existat două avarii la rețeaua de alimentare cu apă unde s-a intervenit din partea EcoAqua, însă nu și la refacerea carosabilului. Primăria Călărași a sesizat acest fapt, lucrările fiind doar semnalizate, în zilele de week-end neintervenindu-se sub nicio formă, chiar dacă vremea a fost favorabilă acestor tipuri de lucrări. Referitor la implementarea proiectului "Extinderea şi reabilitarea reţelei de distribuţie şi a sistemului de canalizare inclusiv staţii de pompare apă uzată, în Călăraşi", Primăria Municipiului Călărași a sesizat atât operatorul EcoAqua, cât și antreprenorul general HidroConstrucția cu privire la remedierea unor deficiențe apărute în ultima perioadă pe lucrările executate în cadrul contractului (nefinalizarea lucrărilor din zona Orizont-în spatele cinematografului, tasările apărute în carosabil pe străzile Dobrogei, Grivița, Plevna, Rahova, Viitor, Știrbei Vodă, București).

BIROUL DE PRESĂ

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

2 × 5 =