Moş Crăciunul meu…

0
615

Cred că aveam vreo 5 ani! Să fi fost iarna anului 1964… Atunci a venit pentru prima dată, sau cel puţin de atunci am eu amintirile cu darurile de la Moş Crăciun. Locuiam într-o casă mică, construită de părinţii mei la început de drum în viaţă, undeva pe malul lacului Mostiştea – Ulmu. Prea multe amintiri din anii aceia nu prea am, eram destul de mică, dar îmi aduc aminte de noaptea în care trebuia să vină Moşul. Se lăsase o noapte geroasă, mama a aprins lampa cu gaz din perete, iar tata, după ce şi-a curăţat cu o mătură zăpada de pe cizmele de cauciuc, a intrat şi el în casă, după o zi de muncă la sfatul popular. Priveam afară la omătul din dreapta ferestrei şi mă minunam de steluţele ce străluceau frumos pe zăpadă de la lumina Lunii. În curte, căţelul nostru, legat (săracul!) cu un lanţ gros, lătra de mama focului la câte o pisicuţă zgribulită. Îmi amintesc de cămăruţa mică şi sărăcăcioasă şi de soba cu plita încinsă pe care mama pusese o oală în care fierbea toba şi galdaboşii. Tot timpul, în anii ce au trecut, am asociat mirosul de tobă şi galdaboşi cu copilăria şi Crăciunul în micuţa casă de pe malul Mostiştei. „Hai, tătuţule, treci la culcare, că în noaptea asta vine Moş Crăciun!”, mi-a strigat tata, deslipindu-mă de gemuleţul prin care admiram Luna şi strălucirea ei pe zăpada din curte. Nu puteam să mă împotrivesc, mai ales că eram nerăbdătoare să văd ce-mi aduce Moşul! Am uitat să vă spun că pe vremea aia nu aveam în casă energie electrică, nici auzisem de televizor, iar un aparat de radio adevărat au cumpărat ai mei abia peste câţiva ani (un „Carmen 3” pe care l-am păstrat şi azi) când ne-am mutat într-o casă nouă mai în centrul satului. Târziu mi-am dat seama că tata asculta nu ştiu ce ştiri de pe vremea aia la două galene pe care şi le punea pe urechi… Erau ca nişte căşti.

Obosită de la săniuşul cu prietenii de pe uliţă, mângâiată de căldura sobei şi cu mirosul de galdaboşi în nas, am adormit. Nu ştiu când o fi trecut noaptea, dar m-am trezit dis de dimineaţă căutând cu privirea să văd ce mi-a adus Moşul . Cred că am uitat să vă spun că brăduţul împodobit a lipsit câţiva ani buni din casa noastră. Ne mutasem în casa nouă, eram la şcoală când i-am „gătit”, pentru prima dată, leandrul mamei. Îmi amintesc de nucile învelite în staniol roşu, galben, albastru, de eugeniile şi spiralele pe care mă chinuiam să le prind cu aţă de crengile bietului leandru. Şi de beteala confecţionată din hârtie creponată.

Dar, să revin la darurile Moşului… Mă ridic din pat şi caut cu privirea. Nu văd nimic, dar tocmai când îmi pierdusem orice speranţă, iată-le! Darurile se aflau chiar lângă mine, însă ascunse bine sub perna mamei. Nici nu vă puteţi închipui câtă bucurie m-a cuprins! Era pentru prima dată în viaţa mea de copil când ţineam în mână o păpuşică adevărată şi nu una făcută din cârpe de mamaia. Era atât de frumoasă! Avea părul blond, ochii căprui care se închideau dacă o culcai şi o rochiţă galbenă dintr-o catifea moale. Doamne Dumnezeule, ce fericită am fost! De dragul ei aproape nici nu observasem cele câteva dulciuri, dar şi… un aragaz! Un aragaz de jucărie din tablă, colorat de ziceai că e adevărat! Avea patru ochiuri şi uşiţă la cuptor care se deschidea. Ce mai, minune mare făcuse Moşul în acel an! Azi, după mai bine de 5 decenii, povestind toate acestea, am retrăit cu intensă emoţie acele clipe unice din viaţa mea de copil. Nu eram bogaţi, dar aceste mici bucurii dădeau un sens vieţii… Şi ce tineri erau părinţii! Şi frumoşi… şi harnici… Şi ne bucuram de Crăciun, de sărbătoarea Naşterii Domnului în tihnă şi mângâiere.

Cam atât îmi amintesc eu de primul meu Crăciun şi de primele daruri de la Moş…

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

eighteen + thirteen =