FOTO / Poli învinge AHC Dunărea la Călărași

0
41

 Călărășenii au pierdut un meci important în etapa a 9-a, pe teren propriu în fața celor de la Poli Timișoara. În prima parte a jocului, Dunărea a avut o prestație mulțumitoare chiar dacă Poli avea un avantaj de 3 goluri la pauză. În partea secundă, prim minutul 35 jocul a decurs numai în favoarea oaspeților, călărășenii având câteva greșeli practicate mai mult în curtea școlii. Publicul călărășean, prezent în număr mare și-a încurajat echipa locală, dar spre final, atunci când au observat că elevii lui Aihan Omer nu mai au nicio șansă să revină pe tabela de marcaj s-au enervat și unii dintre ei au părăsit sala cu mult înainte ca partida să se termine. Primul dintre oficialitățile locale care a părăsit sala Polivalentă a fost președintele Consiliului Județean Călărași, Răducu Filipescu. Acesta a plecat la pauza meciului și grăbit, a încurcat căile de ieșire ale sălii.

Jocul echipei călărășene nu a fost unul bun astăzi. Nici „salvatorul„ Alin Șania nu a avut o zi bună. Un jucător care altă dată ridica publicul în picioare și trăgea echipa după el, astăzi a avut o zi mai slabă. Cu toate astea, Șania a fost apreciat în tribune de spectatori. „Băi frate, numai Șania știe să dea goluri la noi?„, a fost expresia unui suporter călărășean. Trebuie să remarcăm faptul că Șania a avut cele mai multe goluri date în acest meci pentru Dunărea (8). 

Aihan Omer trebuie să-și „resusciteze„ echipa destul de rapid pentru a nu pierde contactul cu pozițiile superioare din clasament. Dunărea este o echipă care poate emite pretenții în acest sezon, asta datorită implicării unui tehnician cu renume în handbalul românesc și cu o experiență destul de vastă. În schimb, lotul formației de pe malul Borcei, pare unul slăbit. Etapa viitoare, Dunărea se deplasează la Ploiești pentru a da piept cu CSM-ul din localitate.  

Echipele: 

Dunărea Călărași: Brazhnyk, Andrei, Erhan (portari)- Zacaciurin – (1gol), Ignat, Nicolae-1, Gavriloaia-2, Șania-8, Mitrea-, Ignat-3, Yuzhbabenko, Carali, Mateaș-1, Bulov, Kumogorodshyy-4, Gurkovsky-4.

Antrenor: Aihan Omer.

Poli Timișoara: Raius, Timofte – (4goluri), Chicovani-6, Lasica-3, Ștefan-1, Grigoraș-8, Vâlceanu, Szentpeteri, Daskalovsky, Purak, Pesovik-2, Penici-5, Santeiu, Halcă. 

Antrenor: Pero Milosevic.  

Arbitru A: Marcel Sas (Cluj), B-Pintea Marius (Bihor).

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

3 × 4 =