“Ziua Europeană a Limbilor” la Colegiul Economic din Călăraşi

0
51

Alături de membrii comisiei s-au aflat elevii claselor a V-a, a VII-a si a XII-a, tema majoră a acţiunii fiind “Multilingvism şi multiculturalitate în spaţiul european”. Elevii au prezentat o serie  impresionantă de informaţii şi proiecte legate de această temă.

"Dezbaterea care a avut loc în urma derulării activităţilor, a condus elevii participanţi la convingerea ca utilitatea cunoaşterii mai multor limbi ne dezvoltă  nu doar oportunitatea găsirii unui loc de muncă bun, ci şi lărgirea orizontului propriu, înţelegerea unui alt stil de viaţă, toleranţa care se naşte din această cunoaştere, ieşirea din tiparele educaţiei primite în familie, într-un cuvant, respectăm cultura şi civilizaţia unui popor prin cunoaştere", a declarat prof. Silvia Meca.

O altă activitate din cadrul acestei acţiuni, a constat într-un joc foarte apreciat de către toti participanţii: “My favourite word”. Finalul acţiunii a fost de asemenea unul gustat din plin de către elevi, aceştia au lansat baloane multicolore, având scrise pe ele cuvinte în multe dintre limbile europene.

"Astfel de activităţi contribuie la dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi, copii sau adulţi, dacă avem deschiderea necesară de a primi în mintea şi în sufletul nostru şi alt grai în afară de cel matern", a ţinut să puncteze în cuvântul său de încheiere, prof. Cornelia Radu, respensabila catedrei de limbi moderne din cadrul Colegiului Economic din Călăraşi.

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

14 − two =