“Legea lui Ţone” aplicată în Primăria Olteniţa!

0
653

Material postat pe Facebook de Laura SUZEANU – jurnalist oltenitainfo.ro

“Joi, 24 septembrie, a.c., în jurul orei 16,10 înainte ca președintele ales de ședință ordinară (membru PSD) să pornească lucrările, instigată de Petre Țone & comp PSD, mi s-a cerut să ies din sala de ședințe. Am vrut să le citesc celor prezenți, martori la abuzul făcut, Regulamentul de funcționare a Consiliului Local care specifică clar implicarea mass mediei la tot ce înseamnă ”informație publică ce trebuie să iasă din primărie”, am dorit să citez paragrafe din Legea 544 sau din Constituție și am fost oprită, împiedicată de cei care au pregătit totul, cerându-mi să închid aparatura cu care am intrat ca jurnalist.

Au fost chemați doi polițiști locali care au sosit în câteva secunde (Curios deloc și nici nu ne miră) să mă invite să ies afară.

Bineînțeles ca nu avea dreptul niciunul dintre cei din sală de față cu acest primar pesedist să recurgă la asta.

Gruparea pesedistă în special (nu am garanția și certitudinea că ceilalți consilieri știau dinainte ce se va întâmpla), prin președintele de ședință și instigați de Țone, au motivat cu lipsa acreditării, când am întrebat DE CE SĂ IES.

Ședințele de Consiliu Local sunt publice iar asta o știe oricine, probabil că îi deranjau blitzul meu sau filmările însă chestiunea este strict problema lor privată nu a unor persoane publice, nicăieri nu scrie că nu este voie să înregistrezi o ședință locală a unor aleși, hotărârile locale fiind publice.

Regulamentul de acreditare a fost făcut în demersul grupării special pentru a fi găselnița la dorința celor pe care îi deranjează adevărul și transparența, presa neaservită și justiția, de a-mi interzice în primul rând mie să mai particip la ședințele consilierilor și probabil și a altor ziariști care nu se supun ordinelor actualului edil.

Dovada vie că acest Regulament este făcut nu doar pentru ca Petre Țone să controleze orice ziarist și să cenzureze materiale de presă în ideea de a face loc informațiilor pe care el le impune, ci cu dedicație, un Regulament stufos unde se cer lucruri ce nu are voie un primar să le solicite..

Îl invităm să vadă modelele de acreditări ale IPJ Călărași sau ale ISU Călărași, instituții la care presa completează un formular din motive de securitate.

Acest regulament de acreditare a ziariștilor pentru ședințele locale contrazice niște legi : dărâmă Legea 544 și Constituția țării la capitolul ”acces la informația publică”, în al doilea rând abuzul de putere merge până acolo încât să se facă discriminare între ziariști nemotivat, doar pe baza unor speculații.

La întrebarea mea dacă ceilalți jurnaliști din sală au acreditare, mi s-a răspuns că nu este treaba mea și că ei au contract cu Primăria, astfel din capul locului s-a văzut complicitatea la un fapt premeditat.

Pagina mea de facebook, care este pagină privată, este monitorizată non stop de Țone și colegii săi, de alți apropiați, inclusiv paginile prietenilor mei care fac aprecieri la postări.

De menționat că după ce au fost făcute presiuni psihice și morale asupra mea, am apelat Sistemul de urgență 112, cerând să se consemneze fapta.

Am părăsit sala de ședințe pentru a discuta cu cei trimiși de la Poliția Națională, după care am revenit în sală. După ședință, într-o discuție privată a primarului Țone cu doi consilieri, acesta le-a transmis următoarele ”Dacă nu se potolește, o să vadă ea ce pățește….”

De la ce să mă potolesc nu înțeleg, Petre Țone, fiindcă dacă ne gândim foarte bine atacurile de orice fel, inclusiv la viața mea privată cu scenarii inventate de domniile voastre și o ștampilă ce nu îmi aparține, absolut orice presiune au venit din partea PSD și a celor care au pactizat cu acest grup fără motiv? Și nu cumva se cheamă ”amenințare” asta?? În ce oraș trăim, dragi colegi ziariști, dragi oltenițeni, stimați consilieri și stimată administrație locală și cum se cheamă acest regim instituit de actualul primar pesedist????”

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

4 × 1 =