Căile Domnului încurcate sau doar… minciuni politice?

0
110

“Cât de adevărată este vorba aceea care spune că „încurcate-s căile Domnului…” Am ratat săptămâna aceasta conferinţa de presă susţinută de liderul PNL Călăraşi, Răducu Filipescu, dar cu toate acestea m-am informat vizavi de cele discutate. Nu m-aş lega prea mult de primele comentarii făcute de preşedintele Consiliului  judeţean Călăraşi, cu privire la fumul provenit de la grătarele cu mici şi care i-ar fi deranjat pe unii dintre participanţii de la Festivalul „Flori de Mai”. Părerea mea e că această problemă ar fi putut fi rezolvată foarte frumos înainte de începerea evenimentului însă, a fost mai simplu să nu fie aşa, tocmai pentru a se crea, poate chiar intenţionat, încă un moment de tensiune între cei doi foşti colegi de partid, Răducu Filipescu şi Daniel Drăgulin, primarul municipiului Călăraşi. De altfel, edilul a explicat ulterior presei cum au stat lucrurile şi că nu e cazul să se arunce cu piatra doar într-o singură parte! Vizavi de problema „fumului de mici” poate ar fi interesant să ne spună liderul PNL dacă n-a fost cumva deranjat şi pe vremea când era coleg de partid cu actualul primar al municipiului pe la alte evenimente… culturale!

Să lăsăm la o parte fumul de mici şi să trecem la lucruri mult mai interesante pentru comunitatea noastră. Ştirea săptămânii acesteia, ca să spunem aşa, a fost de departe informaţia potrivit căreia deputatul Vasile Iliuţă ar putea fi candidatul din partea PNL la Primăria Călăraşi!  Asta da ştire, nu? Poate unora li s-a părut OK! decizia luată de un fost primar de comună, actualmente deputat în Parlamentul României însă, pentru unii, chiar a fost o surpriză! Vin imediat şi cu lămuririle de rigoare…

Noi am rămas puţin surprinşi de acest lucru, pentru simplul motiv că, în urmă cu ceva vreme, însuşi Vasile Iliuţă declara într-o conferinţă de presă, susţinută în sediul PDL, că nu este interesat de Primăria Călăraşi, ci de şefia Consiliului Judeţean Călăraşi! La nici o lună de la acea declaraţie, deputatul Iliuţă îşi schimbă opţiunea? Oare de ce? Întrebare la care încă nu avem răspunsul, dar putem să facem unele speculaţii…

Ce l-o fi făcut să se sucească, nu ştim, pentru că domnia sa nu a ieşit în faţa presei să vină cu explicaţii, dar în schimb, surpriză, a venit Filipescu, cel care a trântit… bomba! Nici nu mai ştii ce să crezi şi nici nu mai ştii când oamenii noştri politici spun adevărul şi când mint! Ajungând în acest punct, nu pot să nu-mi amintesc „săgeţile otrăvite” aruncate prin campaniile electorale trecute, pe vremea când Iliuţă şi Filipescu se aflau în tabere diferite. De asemenea, pot să înţeleg eventualele jocuri ce se fac în acest moment la nivel politic, cu atât mai mult cu cât cele două personaje se află în aceeaşi barcă. Dar, ceea ce nu înţeleg este cum a ajuns omul de afaceri Vasile Iliuţă să joace după cum îi cântă Răducu Filipescu?

Uitaţi ce declară şeful PNL Călăraşi:

„În mod normal pe Iliuţă noi am vrea să-l punem să candideze la primărie…”, după care revine cu precizarea: „adică, să-i solicităm această chestiune”.

Păi, ori îl pui şi gata, ori îi soliciţi?

Şi Filipescu se explică, fără să mai lase loc de interpretări, ca să se înţeleagă cine decide în noul PNL:

Eu vreau să fac o socoteală, că singurul care se poate bate, de la egal la egal, cu Drăgulin, este Iliuţă! Nici Ivanciu, nici Dinulescu”.

Trebuie să fac precizarea aici că, alături de Vasile Iliuţă, pe lista de candidaţi la Primăria Călăraşi se mai află Viorel Ivanciu şi Marian Dinulescu. Acesta din urmă fiind nominalizat şi pentru şefia Consiliului judeţean Călăraşi, alături de alte două nume importante din PNL, deputatul Dan Motreanu şi senatorul Iulian Dumitrescu. După cum se poate observa din fostul PDL a fost luat în calcul doar Vasile Iliuţă, în timp ce restul de candidaţi vin din rândurile PNL. Interesant aspect!

Aşadar, fără ca Vasile Iliuţă să fie prezent la întâlnirea cu presa din această săptămână, Răducu Filipescu ne spune clar că se bazează pe el şi că este singurul care ar putea să-l dea jos pe Drăgulin de la primărie. Acelaşi Filipescu ne confirmă: „Iliuţă vrea la primărie!”

Mai mult decât atât, şeful PNL Călăraşi, vine şi cu precizarea că i-ar fi dat de ales (?!) lui Vasile Iliuţă între deputat, primar sau preşedinte de consiliu judeţean.

„Mi-a zis că preşedinte de consiliu judeţean nu-l interesează!”, a mai spus Răducu Filipescu şi că discuţiile ce se poartă pe această temă ar fi vechi de vreo 6 luni.

Acum chiar că nu mai înţelegem nimic! Cum să existe aceste discuţii de jumătate de an, din moment ce Vasile Iliuţă spunea cam cu vreo două săptămâni în urmă că nu e interesat de Primăria Călăraşi?

Ne lămureşte tot Filipescu: „Bine, vouă vă spune una, mie alta… Important este că până la urmă, nu are nimeni obligaţia să candideze undeva, dar de multe ori trebuie să candidezi şi acolo unde nu-ţi doreşti tu!”

După o asemenea explicaţie, din care Filipescu parcă dă de înţeles că deputatul Iliuţă nu e prea serios în declaraţii, aproape că nici nu mai poţi comenta. Şi totuşi, Iliuţă ce zice? Până la acest moment cam… nimic! De fapt, cam acest lucru nu-l înţelegem noi. Cum ditamai omul de afaceri, deputat în Parlamentul României, deci un om care vine de pe o poziţie politică importantă, să-şi dorească o candidatură la o primărie şi nu la un consiliu judeţean? Dincolo de toate eventualele explicaţii ce vor veni, probabil, la un moment dat, am putea să speculăm şi un alt aspect, deloc de neglijat. Observând cele trei nominalizări pentru CJ Călăraşi, toate din PNL, şi toate foarte apropiate de Răducu Filipescu, am crede că intenţionat a fost îndreptat Vasile Iliuţă către Primăria Călăraşi, lăsând drum deschis favoriţilor actualului preşedinte.

Interesantă strategie! Dar de ce s-ar teme Filipescu de momentul în care i-ar putea lua locul Iliuţă? Noi cam ştim… Păi, cum să vină unul ca Iliuţă, un om cu care te-ai tot bătut prin campaniile electorale şi care ţi-a cam stricat ploile în unele situaţii, după ce tu ai tăiat şi spânzurat ani buni în fruntea judeţului Călăraşi? Păi, nu-i mai bine să susţii pe cineva pe care l-ai putea coordona din umbră, ca şi când ai conduce în continuare? Pentru că e greu de crezut că unuia ca Iliuţă, aflat în fruntea CJ Călăraşi, i-ar putea fi “umbră” în luarea unor decizii, Răducu Filipescu!

Tocmai de aceea nu-l înţelegem pe Vasile Iliuţă care, pe banii lui de altfel, se lasă manevrat de cel cu care a fost într-o permanentă competiţie politică. Nu excludem faptul că acum sunt în acelaşi partid şi că trebuie să se supună ordinelor, dar să te afli la un aşa nivel politic şi să te laşi dirijat, iertată să-mi fie expresia, chiar şi de un Filipescu, nu putem să credem!

Probabil că Vasile Iliuţă, ar avea nevoie de un duş rece să se trezească la realitate şi să vadă clar care-i sunt posibilităţile şi, mai ales, priorităţile. Nu-i contestăm capacităţile administrative şi nici faptul că, la banii lui, nu ar putea ajunge în fruntea Primăriei Călăraşi, dar… doar atât? Nu cumva înlăturarea lui de la o eventuală candidatură la CJ şi trimiterea către Primăria Călăraşi a fost doar ca „să-şi rupă gâtul”, pentru ca mai apoi Filipescu să-i demonstreze că nu a fost în stare? Posibilă şi această variantă, susţinută şi de alte voci din presa locală.

De altfel, în toată această ecuaţie, nu trebuie uitată nici poziţia de lider cu care va intra în campania electorală, actualul primar Dan Drăgulin şi care, detaşat de influenţa lui Filipescu declară răspicat:

„(…) O spun cu tărie, nu cred că suntem atât de mici încât cineva să ne îndrume unde să mergem şi care sunt paşii noştri de făcut… (…) Mie nu mi-ar conveni să-mi spună cineva unde să candidez, mai ales la nivelul acesta. Eu dacă aş fi fost în locul lui (n.red. al lui Vasile Iliuţă) nu aş fi acceptat propunerea lui Filipescu. Aşa cum îl cunosc eu pe Iliuţă  aş vrea să cred că nu poate fi unealta lui Filipescu. Mie nu-mi este frică de nimeni. Singurul de care îmi este frică este Dumnezeu!”  

Aşteptăm, cu nerăbdare explicaţiile ce vor veni, sau nu, din partea deputalului Vasile Iliuţă. Doar aşa ne vom da seama dacă decizia de a candida la Primăria Călăraşi a fost doar a lui sau impusă de singurul om care conduce PNL Călăraşi, Răducu Filipescu. Mi-ar plăcea să cred că omul politic Vasile Iliuţă ştie clar unde vrea să se afle după alegerile din 2016.

Ia, să vedem cât de încurcate-s căile Domnului…”

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

two × two =