Bulgaria. Delegație călărășeana la întâlnirea “Infrastructura regională – premise pentru creștere și dezvoltare”, din orașul Shumen

0
42

Inițiatorul și organizatorul mesei rotunde a fost Camera de Afaceri a Bulgariei, reprezentată prin președintele acestei organizații, Sasha Donchev, subiectele principale supuse  dezbaterii fiind construirea cu prioritate a podului peste Dunărea în zona Călărași(Ro)-Silistra (Bg) și a drumului de categoria I,  pe traseul Silistra-Shumen-Karnobat-Iambol-Lesovo, informează Biroul de presă al Primăriei Călăraşi. 

Între invitații și participanții la dezbatere au fost Consulul pe probleme  economice al Turciei, membru al  Ambasadei Turciei în Bulgaria, reprezentanți ai Districtului Edirne, ai administrației de stat centrală a Bulgariei (ministrul transporturilor)  și locală (Prefectul Districtului Shumen și Primarul Municipalității Shumen), Prefectul și Viceprefectul Districtului Silistra, Primarul și Viceprimarul Municipalității Silistra. 

Cu această ocazie au fost prezentate rapoarte privind situația existența a infrastructurii rutiere din partea de nord a Bulgariei, avantajele construirii drumului pe traseul menționat și a podului peste Dunărea în zona Călărași-Slistra. De asemenea, Jurgen Eisele, purtătorul de cuvânt al grupului de lucru pentru economie, turism și transport din cadrul ARGE și Consiliului Orașelor Dunărene, a prezentat situația infrastructurii de transport în zona Dunării inferioare.

Primarul Municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a exprimat necesitatea, utilitatea, avantajele, rezultatele de o importantă majoră atât la nivel local cât și regional ale realizării celor două investiții, demersurile realizate până în prezent de municipiul Călărași în vederea promovării investiției reprezentată de construirea podului peste fluviul Dunărea în zona Călărași-Silistra. Concluzia dezbaterilor a fost concretizată în redactarea unei Declarații-apel, asumată de către toți cei prezenți, urmând ca aceasta, la propunerea primarului Daniel Ștefan Drăgulin, să fie susținută  și prezentată de o delegație mixtă româno-bulgară, celor două guverne, de la București și de la Sofia. Sprijinul necondiționat acordat de partea română a fost foarte mult apreciat de reprezentanții bulgari la această întâlnire. Declarația-apel urmează a fi semnată în cel mai scurt timp de toți participanții, iar aceștia  sunt optimiști în ceea ce privește rezultatul demersului, propunându-și ca inițiativa nu fie abandonată până nu-și va atinge scopul propus, și anume asigurarea finanțării lucrărilor de construcții. 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

eight − 2 =