Belciugatele. Codul lui Gurlui şi miliarde „aruncate” pe apă la Măriuţa!

0
332

Lucrare recepţionată, apă… ioc!

Potrivit documentelor solicitate de către redaţia ziarului EDIŢIA,  Primăriei Belciugatele, reiese că în perioada de când la conducerea comunei se află Mihai Gurlui s-au cheltuit foarte mulţi bani în mod nejustificat. De altfel, în răspunsul cu privire la modul de realizare a celor două obiective Primăria Belciugatele ne-a comunicat că în ceea ce priveşte „Alimentarea cu apă în satul Măriuţa”, a fost recepţionată lucrarea în data de 18.12.2013 în valoare de 1.860.406,67 lei fără TVA, în cadrul contractului nr. 3051 încheiat de SC ICT TOTALL – TERM SRL, deşi în document se face precizarea că abia „în cursul anului 2014 au fost executate lucrări de racordare la reţeaua electrică, cât şi lucrări de branşamente la sistemul de alimentare cu apă”. În acelaşi document, Primăria Belciugatele ne informează că „intenţionează punerea în funcţiune a sistemului de alimentare cu apă în prima decadă a anului 2015, fie prin intermediul ADI Ecuaqua Călăraşi, fie prin crearea unui serviciu specializat în cadrul primăriei”. Din explicaţiile edilului de la Belciugatele s-ar înţelege că deşi s-au cheltuit peste 18 miliarde de lei vechi locuitorii din satul Măriuţa nu se pot bucura în acest moment de nicio picătură de apă, potrivit proiectului obţinut prin PNDL. Vizavi de realizarea acestui obiectiv a avut un punct de vedere şi Curtea de Conturi Călăraşi care a specificat în referatul ultimului control ca plată nelegală a unor lucrări neexecutate de furnizorul SC IPROEX Bucureşti şi SC ICT TOTALL – TERM Bucureşti la obiectivul alimentare cu apă în sat Măriuţa – valoarea estimată a abaterii fiind în sumă de 14.826,65 lei. Având în vedere toate acestea, cum rămâne, domnule primar Gurlui, cu declaraţia pe care o făceaţi, prin luna mai 2014, în săptămânalul „Obiectiv de Călăraşi” şi în care, fără nicio lipsă de modestie spuneaţi: „Petre Dinei nu a reusit să atragă nici un leu pentru proiectul „Alimentare cu apă a satului Măriuţa”. În schimb, primarul Gurlui Mihai a primit fonduri de 22 miliarde lei vechi pentru acest proiect! Staţia de apă de la Măriuţa – lucrare amplă, este executată 100% în timpul mandatului meu. Finalizarea acesteia într-un timp relativ scurt, comparativ cu proiecte similare din alte localităţi şi obţinerea fondurilor necesare pentru acest proiect este meritul primarului Mihai Gurlui şi nu al lui Petre Dinei care nu a reuşit să atragă niciun leu pentru acest proiect.” Că aţi atras banii se vede, dar ce-aţi făcut cu ei din moment ce nici în 2015 satul Măriuţa nu are apă?

„Codul lui Gurlui”

O situaţie inedită pare a-şi face loc în cadrul şedinţelor din Consiliul Local Belciugatele. Venit în fruntea obştii, edilul Mihai Gurlui a dorit să pară mai interesant şi a abordat o nouă „lege” în ceea ce priveşte specificarea denumirii capitolelor care trebuie să explice unde şi pe ce se cheltuie banul public. Aşa se face că, în cuprinsul anexelor din spatele HCL, consilierilor locali li se pun în faţă, nu denumirea ligibilă a proiectului, ci nişte cifre înşiruite la rubrica respectivă. Denumite de noi „Codul lui Gurlui”, am încercat să descifrăm ce se află în spatele acestor cifre. Aşa am aflat că, spre exemplu, la codul „70.02.71” care tradus înseamnă „alimentare cu apă” s-a aprobat în data de 19.12.2012, suma de 1.528.000 lei! Pe lângă faptul că cei peste 15 miliarde de lei au fost aprobaţi culmea (!) la sfârşitul anului 2012, tot la Belciugatele s-au mai dus, conform aceluiaşi cod, în 10.10. 2012, suma de 50.000 lei, în 03.10.3013, suma de 600.710 lei, în 31.10.2013, suma de 22.800 lei. Tot legat de acest aspect, Consiliul Local Belciugatele a mai aprobat suma de 35.520 lei pentru alimentare cu apă în sat Măriuţa în Trim. II, acest lucru reeşind dintr-o anexă a H.C.L. fără an, dată şi număr. În acest mod, este evident faptul că atât primarul aflat pe funcţie, Mihai Gurlui (PNL) cât şi o parte din consilieri, alocă banul public în baza unor coduri fără să justifice în mod evident cheltuirea fondurilor. Sub acest aspect există suspiciunea că anumite sume de bani „se cam pierd” în mod nejustificat prin proiectul „alimentare cu apă în sat Măriuţa, comuna Belciugatele”, proiect aflat în implementare şi în care s-ar fi scurs peste 18 milirade de lei vechi, plus alte sume enumerate mai sus! Probabil că locuitorii comunei Belciugatele nu ar trebui să fie îngrijoraţi de felul în care se cheltuie banii dacă ar fi să ţinem seama de o altă declaraţie a primarului Mihai Gurlui făcută la început de mandat în acelaşi săptămânal local şi în care spunea: „Consider că în realizarea unor proiecte şi programe în administraţia locală, cheia succesului o reprezintă buna conlucrare a primarului şi a echipei coordonatoare a activităţii primăriei cu locuitorii. (…) Aşa cum am promis, la primărie nu va exista program de audienţă, oricine va veni va fi bine primit de mine oricând este nevoie”. Frumos spus, domnule primar, dar cum rămâne cu transparenţa în ceea ce priveşte „codurile” din anexele la hotărârile CL? Sau nu trebuie să ştie cetăţenii unde  anume se duc banii?

Lucrări sistate egal lipsă drumuri

În ceea ce priveşte cel de-al doilea obiectiv de investiţii, obţinut tot prin PNDL, denumit „Modernizare drumuri şi străzi în comuna Belciugatele, judeţul Călăraşi”, prin care se urmăreşte asfaltarea a 10,992 km de drumurişi străzi în localitatea gospodărită de Mihai Gurlui, stadiul fizic realizat la acest moment este de doar 8%, valoarea totală a investiţiei fiind de 9.530.643,00 lei cu TVA, suma decontărilor de la bugetul de stat până la 31.12.2014 a fost de 648.355,86 lei. În răspunsul Primăriei Belciugatele se precizează că „lucrarea se execută în cadrul Contractului de lucrări nr.3725/06.08.2013 (proiectare şi execuţie) încheiat între asocierea SC Zalex Construction SRL şi SC S&D BEST DESIGN CONCEPT SRL în calitate de executant şi Primăria comunei Belciugatele în calitate de beneficiar”. De asemenea, se mai spune că „lucrările au fost sistate începând cu data de 10.06.2014  urmare a lipsei de finanţare şi vor fi reluate în funcţie de fondurile alocate”. Cu alte cuvinte, „lungeşte-mi Doamne zilele!” până ce apa potabilă va ajunge în casele locuitorilor din Măriuţa, dar şi până când drumurile din comuna Belciugatele vor căpăta un alt aspect.      

La ce lucrează „Clanul Gurlui” noaptea în Primăria Belciugatele?

Faptul că la Primăria Belciugatele se lucrează pe bază de „coduri”, am înțeles, dar încă un lucru destul de interesant ne-a atras atenția. Pe site-ul primăriei www.belciugatele.ro, am găsit o mare harababură. Necomplet la multe secţiuni, am constatat şi faptul că pe site nu se regăsesc declarațiile de avere și interese ale funcționarilor publici așa cum prevede Legea nr. 176/2010. În cazul de față, faţă de edilul Mihai Gurlui și de consilierii care nu și-au publicat averile pe site, Agenţia Națională de Integritate poate declanşa propria procedură de evaluare: „Nedepunerea declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese în termenele prevăzute de lege precum şi nedeclararea, în declaraţia întocmită a cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri (prevedere nou introdusă prin Legea nr. 176/2010) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, Agenția Națională de Integritate putând declanșa din oficiu procedura de evaluare.” Aşadar, pe lângă ciudatele „coduri” cam aceasta să fie transparenţa la care făcea referire la început de mandat, primarul Mihai Gurlui când spunea că în realizarea unor proiecte în administraţia locală, cheia succesului o reprezintă buna conlucrare a primarului cu locuitorii? De altfel, edilul le-a şi promis cetăţenilor din Belciugatele că uşa lui de la primărie va fi deschisă pentru oricine şi că nu va exista program de audienţe. Referitor la acest aspect, potrivit informaţiilor noastre, se pare că în Primăria Belciugatele se lucrează non-stop, adică şi noaptea! Unii cetăţeni din comună ne-au relatat că aproape în fiecare noapte „clanul Gurlui”, Mihai – primarul, Gabriel – consilierul şi Ovidiu – secretarul de la Primăria Fundulea, pot fi văzuţi în sediul administrativ. Şi nu sunt singuri, ci au şi pază asigurată de Marin Gurlui! Există şi o explicaţie din câte se pare a activităţii nocturne în primărie a celor patru Gurlui, gurile rele bârfind că „aceştia ar lucra intens la un dosar ce-l vizează pe vechiul lor duşman, Petre Dinei!” Oare, şi după atâta timp Dinei să le provoace încă insomnii, Gurluilor?

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

three × 3 =