Profeţia lui Filipescu “s-a împlinit”. Din 7 au rămas 3 parlamentari la Călăraşi

0
48

Primul parlamentar care s-a pierdut a fost Valeriu Steriu. Acesta i-a părăsit pe călărăşeni după o luptă grea pe care a avut-o în campania din 2012 cu Vasile Iliuţă (Colegiul-2). Depuatul UNPR, a ales să-şi lase alegătorii călărăşeni la scurt timp după ce s-a văzut cu "saci-n căruţă". Steriu a lăsta praful din câmpie pe aerul curat de la Braşov. 

Aurel Niculae a decis să plece din formaţiunea parlamentară PNL şi să se mute la UNPR, asta după ce a cochetat scurt timp cu PMP Călăraşi. Cu gândul că va mai obţine un post de Deputat, Niculae s-a apucat de treabă, rămânând singurul parlamentar care reprezintă Călărăşiul în lipsa lui Valeriu Steriu din UNPR. Niculae ar fi plecat din PNL mai mult din cauza unor divergenţe dar şi a lipsei de susţinere din partea lui Filipescu, boss-ul CJ Călăraşi.  

De curând, un alt parlamentar, deputata Colegiului 5 Călăraşi, Raluca Surdu a fost propusă să conducă organizaţia PNL Giurgiu. Vizavi de acest aspect, deputata Raluca Surdu a ţinut să precizeze faptul că nu are de gând să-i părăsească pe olteniţeni. Imediat după alegerile din 2012, asemeni lui Aurel Niculae şi Raluca Surdu nu a mai beneficiat de interesul şi sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Călăraşi. 

Un alt Deputat ales pe listele USL din 2012, Daniel Florea (PSD) a părăsit şi el Colegiul 1 Călăraşi. Florea vrea să obţină un nou mandat de Depuat, dar pe listele Sectorului 5 Bucureşti. Unul dintre cei mai activi parlamentari de Călăraşi, Florea n-a avut un sprijin din partea organizaţiei locale a PSD Călăraşi. Oarecum marginalizat, acesta s-a văzut nevoit să-şi mute activitatea parlamentară. Deputatul apare din ce în ce mai des pe sticlă, aproape pe la mai toate posturile TV, semn că activitatea lui politică nu se va opri doar la scaunul de Deputat.   

Cât despre ceilalţi parlamentari rămaşi pe meleagurile noastre, nu prea s-au mai auzit multe în această perioadă. Senatorii: Iulian Dumitrescu şi Liviu Tomoiagă îşi văd liniştiţi de ale lor, că or fi interpelările în plen, că or fi activităţile pe la comisii sau pur şi simplu afacerile… După ce s-a făcut foarte conoscut în Colegiul 3 Călăraşi, Deputatul Dan Motreanu se pare că are mai multă treabă în ultima vreme la nivel central, asta după ce a avut şi o nominalizare pentru a prelua şefia PNL. 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

4 × 1 =