Vicepremierul Liviu Dragnea: “Nu-mi place cum arată Prefectura Călăraşi!”

0
15

Cum era de aşteptat, privind mai atent către imobil, vicepremierul Liviu Dragnea a fost foarte sincer şi a recunoscut că nu-i place cum arată Prefectura Călăraşi, referindu-se aici la jumătatea clădirii pentru care încă nu se găsesc resursele financiare pentru a fi reabilitată. Reacţia vicepremierului Dragnea în mini interviul de mai jos.

Rep. – Vă place cum arată clădirea Prefecturii Călăraşi?

Liviu Dragnea – Nu-mi place cum arată!

Rep. – Şi ce ar trebui să facem, lăsăm o asemenea clădire de patrimoniu să se degradeze? Jumătate reabilitată şi jumătate nu?

Liviu Dragnea – Sincer, nu prea ştiu ce să vă răspund, nu e la mine la minister, dar mă interesez…

Rep. – Poate ne sprijiniţi în acest sens…

Liviu Dragnea – (privind lung spre clădirea Prefecturii) Da, este o clădire foarte frumoasă!

Rep. – Şi reprezentativă pentru oraş…

Liviu Dragnea – … dar nu văd de ce nu se implică Consiliul judeţean!

Rep. – Poate pentru că nu sunt bani?

Liviu Dragnea – Ba, sunt! Dar depinde cum îi aloci, după ce îi repartizezi.

Rep. – Şi totuşi, insistăm, a-ţi putea sprijini rezolvarea acestei probleme?

Liviu Dragnea –  Da, chiar o să vă sprijin, pentru că e o clădire extraordinar de frumoasă!

De altfel, îndreptându-se spre autoturismul cu care urma să plece spre Bucureşti, Liviu Dragnea a profitat de un moment, arătându-i premierului Victor Ponta clădirea reabilitată doar pe jumătate şi cu celofan în ferestre. Din discuţia scurtă pe care am surprins-o şi noi, am putut să înţelegem că primul ministru a fost informat despre ce este vorba şi chiar ar fi dat de înţeles că va face demersurile necesare pentru ca şi cealaltă jumătate a Prefecturii Călăraşi să primească fonduri pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare. Dacă se vor ţine de cuvânt vom vedea în perioada ce urmează, cu atât mai mult cu cât mai marii PSD îşi doresc să câştige cât mai multe voturi de la Călăraşi la viitoarele alegeri. Şi anul acesta vin prezidenţialele. Poate avem noroc…

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

10 + 15 =