În perioada 10-13 aprilie Olteniţa se aniversează cu trupele ROA, ROADS, Gelu Voicu, concursuri sportive şi Festivalul Alizee

0
58

Aşadar, pe acest mandat cu siguranţă olteniţenii vor aniversa mai devreme decât în alţi ani ziua oraşului lor. Gusturile însă nu se discută, dacă este însă să prezentăm o legătură, pentru Olteniţa ambele date au importanţa lor, ziua de 13 aprilie 1515 fiind ziua când s-a botezat municipiul, iar 23 aprilie 1853 formarea oraşului care înseamnă municipiul de astăzi, dată ce reprezintă de altfel şi ziua de 13 aprilie.

Organizatorul Events Management Company SRL oferă concursuri şi spectacole

În perioada 10-13 aprilie Olteniţa va aniversa, acelaşi organizator de astfel de evenimente ce colaborează cu municipiul Olteniţa de mai bine de 4 ani va veni cu o listă de distracţie. Este vorba de SC Events Management Company SRL, organizator ce îşi va desfăşura activitatea în zona Republicii, Tineretului până în str. Nicolae Bălcescu, Bd. Mărăşeşti. În ziua de 10 aprilie se va monta festivalul iar în zilele de 11, 12, 13 se va desfăşura evenimentul.

Potrivit proiectului de hotărâre de Consiliu Local, organizatorii sunt Consiliul Local şi Primăria Olteniţa, Clubul Copiilor şi Societatea Events Management, suma alocată fiind de 10.000 de lei, bani ce se pare că vor fi direcţionaţi către Clubul Copiilor, instituţie ce va prezenta separat un program artistic prin Festivalul de Dans Alizee.
Events Management Company va asigura prezenţa participanţilor de profil, respectarea normelor PSI şi de protecţie a muncii cu obţinerea avizelor necesare pentru desfăşurarea evenimentului.
De asemenea, compania ca organiza în fiecare zi şi seară concerte cu trupe şi solişti de marcă din România, acoperind mai multe genuri muzicale şi anume : karaoke still, DJ Tansy, Roads, Roua, Gelu Voicu şi taraful. Spectatolele sunt oferite public spectatorilor în aer liber, Consiliul Local şi Primăria Olteniţa oferind  numai terenul pentru desfăşurarea evenimentului pe parcursul celor 4 zile de sărbătoare. Organizatorul va realiza managementul şi supravegherea evenimentului pe toată perioada lui de lansare, montare, desfăşurare, demontare.

Joi, 10 aprilie compania va oferi un program cu karaoke, animaţie, concursuri. Vineri, 11 aprilie vor urca pe scena amplasată în vecinătatea Primăriei Olteniţa trupe locale precum şi Dj Tansy, urmat de Trupa ROADS.
Sâmbătă, 12 aprilie, în program figurează Karaoke Still, concursuri animaţie scenă, vor fi şi trupe locale iar la final un concert al trupei ROA.
Duminică, 13 aprilie, după programul de karaoke şi concursurile binecunoscute vor urma Gelu Voicu şi taraful.

Clubul Copiilor va avea program separat în zilele vineri şi sâmbătă de la ora 9,30 la ora 17,30 pe scena amplasată în zona Primăriei Olteniţa, Festivalul Alizee prezentat fiind unul ce va cuprinde în program şi formaţii de dans ale mai multor cluburi de copii din ţară.
Profesor Cristiana Drăgan va organiza, ca în fiecare an, acţiuni sportive în zilele de 12 şi 13 aprilie, program pe care l-am descris separat.
Pentru organizarea programului personal, Clubul Copiilor Olteniţa a solicitat iniţial Primăriei Olteniţa suma de 25.000 de lei din bugetul local.

Laura SUZEANU – EDIŢIA Olteniţa

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

6 + five =