Declaraţie politică. AGRICULTURA – ULTIMA SOLUŢIE!

0
15

Cert este că aşa criticată cum era, economia socialistă a reuşit (desigur şi cu eforturile aproape insuportabile ale unei populaţii supuse la nişte restricţii foarte dure!) să-şi plătească datoriile externe, dovedind o eficienţă reală. La rândul său, agricultura organizată în IAS-uri avea o producţie bună, chiar dacă umbrită de raportările umflate ale recoltei care se făceau în scop eminamente politic, dar până la urmă recolte existau, agricultura era funcţională, iar IAS-urile reprezentau o forţă economică incontestabilă.

Schimbările politice survenite după 1989, au dus la una dintre cele mai neaşteptate involuţii ale unei ţări, pe vreme de pace! Dacă în cazul unor războaie se poate vorbi despre distrugere economică, în timp de pace socială, asemenea dezastre nu pot fi posibile decât dacă asta s-a dorit. Pentru că, nu trebuie să uităm, într-o perioadă de doar douăzeci şi ceva de ani s-a ales praful de o grămadă de fabrici, uzine şi întreprinderi, forma de organizare în sistem cooperatist a agriculturii a dispărut încă din primii ani, în timp ce prin privatizarea IAS-urilor, de unele dintre ele s-a ales, efectiv, praful, în timp ce altele au fost achiziţionate de mari producători ale căror interese private sunt primordiale, dincolo de interesele economice naţionale.

Ne aflăm, în acest moment, în situaţia în care, din punct de vedere economic, România nu are cu ce se mândri! Unul dintre cele mai mari falsuri făcute publice, în ultimii ani, se referă la aşa-zisa creştere a exportului din România. În realitate, noi nu exportăm, noi repatriem capital! Cei care investesc în România îşi scot banii, inclusiv câştigurile foarte mari, îşi retrimit banii în ţara de origine, aproape întotdeauna prin intermediul unor societăţi multinaţionale înscrise în paradisuri fiscale, astfel că pentru România rămâne praful de pe tobă! Praful din ţărână… Praful de pe tobă… Praf şi pulbere!…

În aceste condiţii, desigur, în calitatea noastră de oameni implicaţi în activitatea politică, avem obligaţia, atât prin poziţia pe care o ocupăm, cât şi prin destinul nostru naţional să căutăm soluţii ca această ţară să iasă din marasmul la care pare condamnată.

Ca om care lucrează, efectiv, în agricultură şi cunosc toate secretele activităţii din câmp, ca om care iubeşte pământul românesc şi crede în capacitatea de a produce, efectiv, atât pentru cei care investesc, dar şi pentru evoluţia naţională, consider că, în acest moment AGRICULTURA ESTE ULTIMA SOLUŢIE PENTRU REDRESAREA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI!

Când spunem aceste lucruri, avem în vedere câteva realităţi incontestabile: în primul rând se estimează o creştere a cererii de alimente, la nivel mondial, cu 70% până în anul 2050. Această creştere a cererii de alimente este de-a dreptul dramatică pentru că ea este însoţită şi de cerere de hrană pentru animale, pentru fibre, biomasă şi biomateriale, situaţie care va genera o reacţie din partea agriculturii Uniunii Europene, în care România este înscrisă. Exporturile, la nivel mondial, provenite din Uniunea Europeană, sunt în creştere, iar România trebuie să se înscrie în acest circuit. Chiar dacă şi în România s-a înregistrat o creştere vizibilă în ceea ce priveşte productivitatea în agricultură, această tendinţă nu este suficientă pentru valoarea reală a pământului românesc, dar şi pentru aşteptările şi necesităţile acestei ramuri fundamentale a economiei naţionale. Să nu uităm că o mare parte a terenurilor agricole româneşti este vulnerabilă la poluare,  poluarea ameninţă şi resursele de apă, ca să nu mai vorbim că şi agricultura are probleme ecologice reale, vizibile în România.

Trecând peste toate acestea, este vizibilă o altă realitate pe care, din când în când, instituţiile mass-media o fac publică, spre disperarea românilor: deşi avem un pământ atât de bogat, deşi putem produce pentru a asigura necesarul unei treimi din continentul european, România importă produse agricole, legume şi fructe, în proporţii îngrijorătoare şi dezastruoase pentru economia naţională.

Iată de ce considerăm că proiectele şi programele care sunt menite a redresa agricultura românească, a sprijini agricultorii, a face posibilă creşterea investiţiilor, precum şi o politică extrem de coerentă a modului în care producţia trebuie vândută, cu sprijin din partea tuturor celor care pot face acest lucru, reprezintă elementele primordiale care trebuie să genereze o evoluţie concretă către recolte cât mai bogate, dar şi eficiente pentru producători. Într-adevăr, deşi pare greu de acceptat, în România din pământ şi iarbă verde se poate genera o creştere economică, agricultura poate deveni motorul economiei româneşti! Singura obligaţie este ca această ramură a economiei să fie preţuită, cu adevărat, să fie stimulată, cu adevărat, pentru a nu mai ajunge în situaţia în care în coşurile din supermarket, românii să aibă carne din Germania, roşii din Spania, cartofi din Franţa, ardei din Olanda, mere din Italia, iar ceapa să fie adusă de pe alt continent!

Acum, când legislaţia permite cetăţenilor europeni să cumpere pământuri, fără nici un fel de control (lucru unic între ţările europene) se poate ajunge în situaţia de a nu mai exista un fel de garanţie pentru recolte pozitive, ale agriculturii româneşti!

Din toate aceste motive consider că în Parlamentul României trebuie declanşat un amplu efort din partea tuturor reprezentanţilor partidelor, pentru a impune soluţii legislative care să facă posibilă o reală dezvoltare a agriculturii, unica şansă pentru redresarea economică a României! Este motivul pentru care voi reveni şi cu soluţii concrete, de care sunt convinsă că toţi colegii vor înţelege că trebuie să ţinem cont, pentru binele naţional!

DEPUTAT PP-DD DE CĂLĂRAŞI

MARIA DRAGOMIR

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

one × four =