Cimitirul elefanților e galben! Ep. 3 – Vali Gâdea!

0
98

Toţi îşi cer partea succeselor, dar înfrângerile se trec numai pe seama unuia.“ (Tacit)

Am început acest episod cu o cugetare care cam spune totul despre Vali Gâdea. L-am cunoscut mai bine prin campania de la Gălbinași, când, după părerea mea, era cel mai activ PDL-ist, deși era director la ITM! Am apreciat efortul pe care l-a depus atunci. Din păcate pentru el și Marian Dinulescu, acolo, la Gălbinași, avea să câștige PSD-ul, cravașat de „micuța chinezoaică” Oana Mizil. Pe urmă a reușit performanța de a fi surprins de un ziarist că lucra cu propria-i firmă la renovarea sediului ITM! A avut puterea să își dea demisia din funcția de director ITM, pentru a nu face imagine urâtă PDL-ului, fapt care ne-a demonstrat încă o dată că era un om de caracter. Ca dovadă a recunoaşterii acestui merit, PDL-ul condus de Fuia i-a oferit chiar funcția de secretar general al partidului! Mai pe scurt, colegii au fost de partea lui la greu, chiar dacă făcuse o nefăcută.

Surpriza mare și neplăcută, pentru mine cel puțin, a fost să îl văd apoi alături de Marian Dinulescu, în tabăra PNL! Imediat a fost uns director la Garda de Mediu, drept plată pentru trădare. Ce a făcut mai departe știm cu toții. Mai pe scurt a căzut la mijloc, pe mâna celor pentru care a muncit ca un fraier. De data aceasta nu mai avea lângă el camarazii de la PDL. Ba mai mult, în toată presa ce a vuit zilele acelea, aproape toţi ziariştii se îmbolnăviseră subit de Alzheimer. Nici măcar un ziar local nu a amintit că Vali Gâdea este membru PNL Călărași! Filipescu a făcut ce știe mai bine: l-a aruncat în sus de două ori și l-a prins doar o dată! Din poziţia de a paişpea roată la căruţa cu coviltir galben nici nu avea ce ajutor să primească. Doar acelaşi cadou: uitarea! O altă cruce în cimitirul elefanţilor galbeni.

A consemnat, Virgil DIACONU

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

3 × three =