Vai, ce nașpa! Pe consilierul deputatului Steriu îl paște pușcăria!

0
22

Deputatul Valeriu Steriu revine după o perioadă de absență totală în centrul atenției la Călărași. De această dată, parlamentarul UNPR nu este în prim-plan, așa cum ar fi trebuit să fie, asta după ce le-a luat voturile călărășenilor și a uitat de ei, în schimb, Steriu ne demonstrează ce om şi-a ales să-l reprezinte la cabinetul său.

Alexandru Buricea, un „parvenit„ pe meleagurile Călăraşiului, după ce a fost director al Administraţiei Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, aşa cum scrie pe pagina sa de facebook, a fost adus să facă “mai nimic” pe malul Borcei. Şi cum prea multe despre activitatea lui Buricea la Călăraşi nu prea se ştie, “bomboana pe colivă” vine dinspre Tribunalul Brăila, de pe portalul căruia aflăm că “onor” consilierul deputatului valeriu Steriu a primit 1 an de condamnare ca urmare a unui accident de circulaţie petrecut în urmă cu aproximativ 3 ani.  “Condamnare Soluţia pe scurt: Condamnă inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 C.p. Document: Hotarâre 145/2014 20.01.2014. dosarul cu nr.11315/196/2012„.

Contactat de www.editia.ro, consilierul lui Steriu, Alexandru Buricea a declarat că nu se aștepta la o asemenea pedeapsă și că… în spatele hotărârilor judecătorești ar fi mâna PD-L-ului„. „Acum am văzut și eu hotărârea. Acolo își bagă coada mai marii PDL! Fac recurs. Sunt nevinovat. La fața locului mai era o mașină implicată în accident”, a spus Buricea. Întrebat dacă șeful său, Valeriu Steriu știe despre această ispravă, Buricea ne-a spus: „L-am informat„.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

2 + two =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.