Merit, Vreau şi Pot mai mult! pentru profesorii oltenițeni

0
37

”Este o formulă de exprimare a recunoștinței pentru eforturile pe care profesorii le depun în cadrul procesului de învățământ, în condițiile existente. Apreciez în mod deosebit această profesie vocațională, iar noi toți, familii, comunități, societatea în ansamblu, ar fi necesar să ne dăm concursul la crearea unui cadru adecvat de desfășurare a educației copiilor noștri, a viitorului nostru până la urmă. Îmi pare rău că există situații care atrag blamare pentru această breaslă nobilă. Profesorii sunt șlefuitori de caractere și formatori de personalitate, multiplicatori ai lucrurilor bune în comunitate, repere de acțiune. Este timpul să-i sprijinim așa cum putem pentru recăpătarea prestigiului. Știu că se preocupă de acest lucru și le este greu. De aceea mi-am propus o contribuție modestă, sprijinirea participării unui grup de profesori din Oltenița la un seminar modelator. Aș dori ca fiecare instituție de învățământ să aibă reprezentanți la acest eveniment-reper din domeniul dezvoltării personale, iar lucrurile de acolo să fie aduse în rândul colegilor, să fie împărtășite elevilor.”

Seminarul Merit, Vreau și Pot mai mult!, aflat la cea de-a patra ediție, este organizat trimestrial în București și își propune coagularea energiilor constructive ale oamenilor ambițioși și de bun simț, astfel încât în anul 2023 să se mândrească cu 500.000 de oameni care au aderat la valorile propovăduite: educația, cultura, învățarea, constructivismul, bunul șimț, corectitudinea și ambiția. Pe data de 1 februarie, la Sala Palatului din București, sunt așteptați 2500 de participanți, după ce edițiile anterioare au strâns laolaltă 600, 1019 și 1500 oameni care și-au încărcat bateriile și au învățat cum să treacă de la ”Merit, Vreau și Pot mai mult!” la ”Știu și ACȚIONEZ!”. Detalii suplimentare pe: www.meritvreausipot.ro

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

four × two =