Cimitirul elefanților e galben! (azi, Marian Dinulescu)

0
35

Ei bine, cu toate acestea, de vreo patru ani încoace, unii lideri locali puternici, de la mai multe partide, au preferat să fraternizeze cu adversarul și să întoarcă armele împotriva camarazilor lor. O să încerc o enumerare, din care parcă văd că pe unii am să-i uit, dar nu-mi cer scuze pentru acest lucru, fiindcă oricum uitarea îi paște pe toți, asta fiindu-le pedeapsa.

 Marian Dinulescu, fost președinte PDL, omul care a dus partidul lui Băsescu acolo unde nu fusese niciodată și nici n-o să mai fie, adică la circa 35%. Avea de toate: respect, faimă, putere, prieteni. Supărat că a pierdut alegerile interne (lucrat din interior) a ales – după părerea mea – cea mai proastă variantă:  vrăjit de promisiunile lui Filipescu, cum că va fi sigur vice la Consiliul Județean (mulți și-au luat-o cu făgăduiala asta; până și mie mi s-a propus), a trădat. E vechi păcatul și nu e primul vinovat (ca să-l parafrazez pe Minulescu). În schimbul implicării cu trup și suflet pentru culoarea galbenă în campaniile electorale, a reușit să smulgă – cu chiu, cu vai – după îndelungi tergiversări, acceptul de a rămâne director la CAS, adică tot acolo unde îl cocoțase PDL. Coroborat cu păstrarea locurilor de muncă pentru fată și ginere, s-ar zice că a ieșit bine. Și totuși, pun pariu pe ce vreți voi că nu-i convine. Fraierit de El Lider Maximo, rămas fără prieteni, fără partid, fără drept la replică (nimeni nu vorbește în presă, de la PNL, în afară de El Lider), cu foștii camarazi din PDL uitându-se chiorâș la el, Marian a rămas doar o umbră din liderul de altădată. Don Felipe a ”stors” tot  de la el și, ca de obicei când nu mai are ce să obțină, îi pune cruce. O cruce în cimitirul elefanților.

 Lista de ”seduși și abandonați” sau ”neregăsiți” – cum își zic ei (conform celebrei scuze ”Nu mă mai regăsesc în acest partid!”) – e lungă și probabil că în numerele următoare voi aminti aici de mai toți cei ce au pornit în politică cu dreptul și au terminat lamentabil, în acest frumos cimitir plin de cruci celebre. Parcă îi și văd vorbind între ei: ”Măi băieți, râdem, glumim, dar nimeni nu părăsește incinta!”

În următoarea apariție voi vorbi despre omul care a inventat olimpismul politic (la toate probele), Marian Drăgan. 

A consemnat / Virgil DIACONU

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

3 × 5 =