Filipescu îşi face „încălzirea” pentru Senat?

0
38

După ce reprezentanţii presei locale au fost înştiinţaţi despre conferinţa ce urma să aibă loc la sediul Cabinetului senatorial al lui Liviu Tomoiagă, am fi putut înţelege că acesta are ceva de transmis cu privire la activitatea sa în Parlamentul României. Stupoate însă! La sediul lui Tomoiagă apare Răducu Filipescu, președintele Consiliului Județean Călărași. În acel moment, conferința prevăzută s-a transformat într-una destul de importantă, mai ales că senatorul Tomoiagă nu s-a mai prezentat în faţa mediei locale de la momentul deschiderii cabinetului de la parterul imobilului din Prelungirea Bucureşti, acolo unde şi-a desfăşurat activitatea fostul senator Vasile Nedelcu. Ca să ne întoarcem puţin la Liviu Tomoiagă, am putea aminti aici faptul că până nu demult, despre senator se vehicula prin târg faptul că acesta îi va călca pe urme lui Petre Naidin, deputatul călărăşean cu cele mai multe interpelări din şedinţele Parlamentului României.

Chiar dacă nu prea a mai fost văzut prin mijlocul cetăţenilor care l-au trimis în Senatul României, Liviu Tomoiagă demonstrează că este destul de ocupat acest lucru fiind vizibil prin cele peste 30 de iniţiative legislative prezentate de la tribuna celui mai înalt for legislativ al ţării. Revenind la conferință, Răducu Filipescu a făcut un efort considerabil şi s-a deplasat de la biroul domniei sale din centrul municipiului până la Orizont ca să vină în fața presei cu mai… nimic! Adică, să citească de pe o hârtie trimisă de conducerea Spitalului judeţean Călăraşi în care erau înşirate câteva rânduri ce făceau referire la cauzele decesului bebelușului mort în respectiva unitate de sănătate. De altfel, nicio lămurire în afară de ceea ce se ştia. Nici măcar Filipescu pare să nu fi înţeles prea multe din „nota informativă„ a spitalului călărăşean.

În rest, aceeaşi conferință cu cafele și fum de țigară şi câteva „gogoși calde” aruncate la cacealma. În schimb, noi rămânem totuşi la ideea că Filipescu îşi face încălzirea şi se obișnuieşte încă de pe acum cu biroul senatorial. Ceea ce nu e deloc rău pentru un politician hârjâit cu bune şi rele în atîţia ani de activitate pe plaiurile călărăşene. De altfel, surse apropiate care mai dau la pește pe balta de la Valea Argovei ar fi spus la un pahar de șpriț că Filipescu vrea să devină senator peste 3 ani și că Tomoiagă ar cam trebui să-şi caute altceva de lucru. Să fie doar un zvon?  

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

two + 4 =