România de sub ape. Judeţul Călăraşi la categoria “risc ridicat” de inundaţii

0
76

Douăsprezece din cele patruzeci de judeţe ale României prezintă un risc ridicat şi foarte ridicat de inundaţii, arată o hartă realizată de Poolul de Asigurare Împotriva Dezastrelor şi obţinută în premieră de Capital. Printre aceste judeţe se află şi Călăraşiul. În fapt, cu excepţia a şapte judeţe, majoritatea din centrul ţării, întreaga Românie este expusă la inundaţii. „Teoretic, toate luncile râurilor sunt expuse inundaţiilor. Principalele cauze pentru care aceste zone sunt inundate se includ precipitaţiile, viiturile şi capacitatea de transport a albiilor minore. Inundaţiile reprezintă, aşadar, un risc cu o frecvenţă ridicată în România“, spune Nicoleta Radu-Neacşu, noul director al Poolului. Frecvenţa ridicată a inundaţiilor, precum şi întinderea lor extrem de vastă, se traduce, anual, în pagube de sute de milioane de euro.  

Câte locuinţe sunt asigurate?

Acesta este, de altfel, şi cel mai important motiv pentru care autorităţile au decis să  înfiinţeze PAID, în 2009, introducând astfel obligativitatea ca proprietarii să îşi asigure locuinţele. De atunci şi până în prezent legea a fost modificată de mai multe ori, însă, recent, a revenit la forma care presupune deţinerea obligatorie a unei poliţe PAD. Totuşi, în acest moment, nu există o situaţie clară a locuinţelor din România, după cum afirmă directorul PAID. „Din nefericire, deşi  în lege se prevăd obligaţii ale autorităţilor publice locale în a ne pune la dispoziţie listele cu toate clădirile cu destinaţie de locuinţă aflate în fiecare unitate administrativ-teritorială, acest proces se desfăşoară cu dificultate. De aceea, PAID a iniţiat o serie de întâlniri în ţară, cu primarii și prefecții, pentru a încheia protocoale de colaborare, în vederea aplicării acestei legi. În acest moment, PAID lucrează la prelucrarea informaţiilor obţinute de la 1.800 dintre cele 3.200 unităţi administrativ-teritoriale, activitate care este îngreunată însă de informaţiile incomplete care ne sunt comunicate“, explică, pentru Capital, Nicoleta Radu-Neacşu.

Mai multe informaţii aici: http://www.capital.ro

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

seventeen − seven =