Acțiune de prevenire a polițiștilor în „zona 10 nivele„

0
36

Activitatea s-a desfăşurat la sediul unei asociaţii de proprietari din zonă, unde poliţiştii i-au îndemnat pe cetăţenii prezenţi să conştientizeze că educaţia este un element esenţial în formarea socială şi profesională a fiecărei persoane, să ia măsuri de integrare a minorilor în programul unităţilor de învăţământ şi de evitare a abandonului şcolar. Dezbaterea, cu poliţiştii, a problemelor cu care se confruntă.       

Au fost abordate probleme legate de efectuarea demersurilor în vederea obţinerii actelor de identitate, atât ale minorilor, care au împlinit vârsta de 14 ani, cât şi ale adulţilor, cărora le-a expirat termenul de valabilitate a documentelor.

Pentru creşterea gradului de siguranţă în aceste comunităţi, poliţiştii au discutat cu privire la măsurile care trebuie întreprinse pentru prevenirea actelor de vagabondaj, prostituţie sau cerşetorie şi a delincvenţei juvenile.

Persoanele prezente au fost îndrumate să apeleze la instituţiile statului pentru rezolvarea conflictelor de orice gen, care apar în interiorul comunităţii sau în afară.

Pentru prevenirea furturilor din locuinţele lăsate nesupravegheate, în perioada în care proprietarii sunt plecaţi pentru perioade mai lungi de timp în străinătate, poliţiştii le-au recomandat să ia măsuri suplimentare de pază a imobilelor. 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

19 − eighteen =