Vin licitaţiile la Consiliul judeţean. Cine va câştiga?

0
40

Deşi există proceduri peste proceduri, de câştigat, câştigă mai întotdeauna cine trebuie. Adică firmele agreate de către cei ce mânuiesc banul, ban care, de cele mai multe ori, se întoarce, sub diferite forme, în buzunarele şefilor diverselor instituţii publice. Nu face excepţie de la regulă nici ditamai Consiliul judeţean Călăraşi!

„Cocoana Nica”, averi pe banul statului

Călăraşiul nu pare a ieşi din tiparul celor prezentate mai sus. În 2011 şi 2012 presa locală (aceea neloială) a tras câteva semnale de alarmă vizavi de modalităţile în care Consiliul judeţean şi unităţile din subordine, au „ştiut” să atribuie anumite contracte publice către afacerişti locali, adevărați „abonați„ la banul public, mulţi dintre ei prieteni destul de apropiaţi ai celor ce conduc judeţul. Spre exemplu, una din societăţile ce a avut parte de multă susţinere şi de contracte bănoase cu Consiliul judeţean este S.C. Avis S.R.L. Unirea, condusă de Silvia Nica, „tovarăşă„ de partid cu cei aflaţi în fruntea judeţului. La Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, S.C. Avis S.R.L. a avut parte în anul 2011 de două contracte foarte bănoase, firma livrând carne de pui (contract nr. 21914/04.07.2011, în valoare de 135.000 lei fără TVA) şi mezeluri (contract nr. 23510/14.07.2011), produse despre care presa a scris la vremea respectivă că sunt supraevaluate.

Cine dă „girul„?

O altă unitate din subordinea Consiliului judeţean, şi anume spitalul călărăşean, a avut şi ea contracte cu firma Silviei Nica. Firma acesteia a livrat, conform contractului cu nr. 7570/29.06.2011, legume în valoare de 172.340 lei fără TVA. În anul 2012, aceiaşi societate a avut parte de alte contracte din parte Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, căruia trebuie sa îi livreze, printr-un acord cadru nr. 13265/05.11.2012,  cartofi de toamnă în valoare de 49.600 lei fără TVA. Aceiaşi situaţie, cu contracte câştigate facil de firma reprezentată de aceeaşi Silvia Nica, o găsim şi în 2010.  Pe deasupra, ar trebui să mai amintim faptul că şi fiul Silviei are parte de contracte generoase de la instituţiile statului, prin firma deţinută de acesta, S.C. Primdal Trade S.R.L., DGASPC şi Spitalul judeţean fiind două instituţii ce l-au ajutat pe acesta să câştige sume frumoase. Despre aceste licitații nu are cum să nu știe și președintele CJ Călărași, Răducu Filipescu. La cum “favorita” licitaţiilor a fost mai mereu aceeaşi Silvia Nica, se pot crea suspiciuni care să conducă spre „OK-ul„ venit de sus, din scaunul de șef al instituției care „controlează„ banul public. Că lucrurile nu stau aşa, ne pot demonstra, poate, licitaţiile ce vor veni şi pe care există posibilitatea să le mai câştige şi altcineva!

Aşadar, vin licitaţiile la Consiliul judeţean, multe dintre ele fiind publicate deja pe SEAP. Oare cine va câştiga? Cine trebuie sau cine merită? Nu de alta, dar de ani buni ni se tot promite transparenţă şi o cheltuire judicioasă a banului public. Ni se promite doar… Hai să vedem schimbările!

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

20 − thirteen =