Primarul Olteniţei, Petre Ţone a declarat “război” fântânilor arteziene!

0
29

Aşadar, fântâna arteziană din apropierea Clubului Navol este una din construcţiile care îl deranjează pe actualul primar. Acesta vine cu soluţia astupării fântânii care are o problemă la funcţionare şi care, mai spune acesta secondat de consilierul Gheorghe Lungu, este prea mare. Ţone declară celor prezenţi în şedinţa ordinară din luna aprilie că de când e primar a reparat acea fântână de patru ori: „Soluţia tehnică nu este în regulă. Este şi supradimensională. Ca să înlocuim pompa şi să intervenim pe soluţia tehnică de acolo, ne costă în jur de 400 de milioane. Eu cred despre mine, aş astupa-o cu pământ şi aş face un rondou de flori pentru că este în zona însorită. Eu cred că trebuie să găsim o soluţie. Care credeţi dumneavoastră. O reparăm, ok. Cea de la parc funcţionează, cea de la mijloc s-a umplut cu pământ că erau 4 pomi în jur şi nu avea cum să funcţioneze. După cum aţi observat înlocuim băncile în oraş, după cum vedeţi avem oameni foarte civilizaţi.” au fost cuvintele de exprimare a opiniei primarului Petre Ţone. „Este exagerat de mare”, completează şi consilierul Gheorghe Lungu.

Florian Cercel: “O fântână arteziană dă un aer de civilizaţie într-un oraş”

Fostul viceprimar şi actual consilier Florian Cercel nu este de acord cu soluţia astupării cu pământ a niciunei fântâni, pentru că, spune acesta, o fântână arteziană dă un aer de civilizaţie într-un oraş: „Fântânile arteziene sunt absolut necesare într-un oraş, în special pe vreme de caniculă. O fântână absoarbe praful, realizează umezeală, umidifică aerul, numai că trebuie să le întreţinem. Eu cred că merită să le facem să funcţioneze. Eu nu am fost de acord nici cu cea de la „Gospodina” (magazinul alimentar din str. Nicolae Bălcescu n.r.) să fie astupată cu pământ. Fântânile arteziene dau un aer de civilizaţie. Alţii dau milioane de euro pe o fântână arteziană, noi le avem făcute. Trebuie să le reparăm, să schimbăm soluţia. Cum sunt astea de aici cu pompe submersibile, aşa să fie şi partea asta. Nu e chiar aşa o avere. Şi 400 de milioane…poftim ce înseamnă? 40.000…Ce facem trebuie să facem pentru binele oamenilor. O fântână arteziană face bine pentru locuitorii oraşului. Este stradă de promenadă, trebuie să aibă fântâni arteziene.” subliniază Florian Cercel.

Citeşte şi urmăreşte video pe www.olteniteanul.ro

 

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

eight + 7 =