Seminar – dezbatere la Colegiul “Sandu Aldea” Călăraşi, Deputatul Daniel Florea a oferit calculatoare în valoare de 12.000 lei

0
37

La activităţile derulate în cadrul colegiului au participat reprezentanâi ai autorităţilor administrative şi educaţionale locale şi judeţene, precum şi elevi, părinţi şi cadre didactice. Moderatorii evenimentului au fost prof. Nela Ciutacu – directorul Colegiului “Sandu Aldea”, prof. Dumitra Constantin – director adjunct, prof. Petre Gherghinica, prof. Maricica Herghelegiu, prof. Dumitra Mitulescu. Tema principală abordată în cadrul seminarului a fost lecţia demonstrativă interactivă în care au fost luate în discuţie problemele cu privire la “De ce sunt importanţi profesorii”, “Educaţia şcolară la nivel national şi planetar” sau “Ce măsuri ar trebui luate pentru ca fiecare copil din România şi din lume să aibă acces la o edicaţie de calitate şi la profesori calificaţi şi bine pregătiţi?”. Evenimentul a fost un bun prilej pentru  ca în mijlocul elevilor călărăşeni să se afle deputatul Daniel Florea şi primarul municipiului, Daniel Ştefan Drăgulin. În cuvântul său, deputatul Daniel Florea a ţinut să aducă în discuţie şi să le explice elevilor rolul şcolii şi al educaţiei în formarea lor ca oameni. Parlamentarul călărăşean le-a prezentat liceenilor şi câteva îndemnuri date tinerilor de către cunoscutul afacerist Biil Gates, sfaturi ce sunt foarte actuale şi astăzi. Cu referire la desfăşurarea acestui seminar – dezbatere, deputatul Florea a spus că a fost un eveniment organizat impecabil, felicitându-i pe cei implicaţi.

Deputatul Daniel Florea a oferit calculatoare în valoare de 12.000 lei

Tot miercuri, 24 aprilie, parlamentarul călărășean s-a aflat în mijlocul elevilor de la Colegiul Economic, participanti la Competiția ,,Târgul firmelor de exercițiu”, elevi îndrumați de profesoara Mariana Brișan. Cu acest prilej, deputatul Daniel Florea le-a oferit elevilor patru calculatoare  cu licență Windows , urându-le succes celor două eleve participante la etapa regională a Concursului  ,,Firmele de exercițiu” . De asemenea, deputatul a mai avut o întâlnire  și cu membrii şi copiii din cadrul Asociației de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Călărași cărora le-a oferit două calculatoare şi o multifuncţională foarte necesară desfăşurării activităţilor de aici. Pentru că a ţinut să le fie aproape  în cursul zilei de joi, 25 aprilie, deputatul Florea le-a oferit copiiilor din centru si 85 de pachete cu produse alimentare pentru Sărbătorile Pascale. Mai trebuie adăugat că valoarea  calculatoarelor dăruite copiilor, de către parlamenarul călărăşean se ridică la 12.000 lei.

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

5 + thirteen =