Cabinet Parlamentar la Spanţov. Primul din istoria localităţii

0
64

Cei doi deputaţi, Raluca Surdu şi Aurel Niculae au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, dar şi de un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric al comunei după care a urmat momentul în care a fost tăiată panglica oficială a Cabinetului Parlamentar. Celor doi li s-a alăturat primarul, Niki Silviu Gheorghescu, viceprimarul Cornel Toma, la eveniment fiind prezenţi şi locuitori ai comunei Spanţov. De asemenea, la sediul Cabinetului Parlamentar a avut loc şi o slujbă de sfinţire oficiată de doi preoţi din localitate.

„Evenimentul de astăzi trebuie privit ca o sărbătoare pentru localitatea noastră. Dacă în decursul istoriei comuna Spaţov a ocupat un loc fruntaş pe harta judeţului sau chiar a ţării, la ora actuală, trebuie să recunoaştem că ne aflăm într-un uşor regres şi dacă vrem ca localitatea noastră să ajungă pe harta României în poziţia în care se afla în anii interbelici, ştiţi bine că aici există vestigii arheologice care atestă continuitatea noastră de-alungul mileniilor, era o parte a moşiei regale unde veneau numeroase personalităţi ale vremii la vânătoare, la pescuit, zona fiind cunoscută ca un rai al acestor activităţi. La ora actuală situaţia se găseşte la limita tragicului, dar cu ajutorul parlamentarilor sperăm să depăşim acest impas şi să punem Spanţovul acolo unde ar trebui să fie.

Deschiderea acestui Cabinet Parlamentar nu trebuie privit ca un capriciu al primarului ci, trebuie privit ca un semn de apreciere pentru efortul dumneavoastră depus în campaniile electorale din 2012. Ca o mulţumire din partea mea şi a parlamentarilor pentru efortul dumneavoastră.

Despre deputatul Raluca Surdu se pot spune multe şi toate la superlativ. Aş vrea să mă opresc doar asupra unui singur aspect: s-a implicat atât de mult în activitatea comunităţii noastre încât aş putea spune că poate fi socotită ca o fiică a localităţii. La acest capitol trebuie să remarc şi sprijinul necontenit al deputatului Aurel Niculae. Este un parlamentar la fel de devotat faţă de noi”, a spus în cuvântul său, primarul comunei Spanţov, Niki Gheorghescu. Destul de emoţionată, deputata Raluca Surdu le-a reamintit celor prezenţi că nu numai în campaniile electorale a fost alături de ei, dar mai ales pe parcursul celor 3 ani în care cu toţii au trecut nu doar prin momente bune, dar şi mai puţin bune. Cât despre deschiderea Cabinetului Parlamentar, Raluca Surdu a ţinut să menţioneze că acest lucru reprezintă pentru ea o mare bucurie cu atât mai mult cu cât şi-a văzut pusă în practică o promisiune făcută încă din campania electorală.

„Este o mare bucurie pentru mine. Dacă vă amintiți, pe 1 martie, când ne-am întâlnit la petrecerea femeilor, am spus că vom deschide primul Cabinet al Colegiului 5, la Spanțov.  Și asta pentru că vă iubim, vă prețuim și apreciem la justa valoare efortul dvs. din toată această perioadă de timp. Cu atât mai mult, cu cât știu că acest colegiu nu a avut parte de oameni care să se implice cu inima și prin acțiuni dedicate dumneavoastră, mă bucur de acest moment. Doar printr-un efort al nostru, al tuturor, vom reuși să avem rezultate. Se cunoaște că aveți un nou primar, pentru că aveți o comună curată. Știu că vreți locuri de muncă și mi-aș fi dorit să vin aici cu ele. Nu vreau să vă mint și să fac promisiuni neacoperite, așa cum nu am făcut nici în ultimii trei ani. Vreau să fim însă o echipă şi să demonstrăm că suntem buni, capabili și că nu ne mințim unii pe alții. Lunar, voi fi în comuna dumneavoastră pentru ca dialogul nostru să existe și pentru a încerca să rezolvăm problemele care ne stau nouă, la îndemână”, a spus deputata Raluca Surdu la deschiderea Cabinetului Parlamentar de la Spanţov. Aşa cum şi-au obişnuit electoratul demonstrând că formează o adevărată echipă, a ţinut să-i fie alături colegei sale Raluca Surdu şi deputatul Colegiului 4, Aurel Niculae.

„Am onoarea, bucuria și plăcerea să fiu alături de dvs., chiar dacă nu reprezint interesele Colegiului 5, eu fiind deputatul Colegiului 4. Dar noi am fost, suntem și vom rămâne o echipă. Această echipă este completă și cu colegul nostru, senatorul Iulian Dumitrescu. În urmă cu trei ani, aveam doar speranța şi dorința că, într-o zi în comuna Spanțov, domnul inginer Niki Gheorghescu va fi primar, și este, că Raluca Surdu va fi deputat, și este, că va fi aici un cabinet parlamentar, pe care de astăzi îl aveți. Depinde doar de noi să venim în întâmpinarea rezolvării problemelor dumneavoastră, pas cu pas, pentru că nu se pot face toate deodată. Sunt câteva proiecte în derulare, iar în acest mandat va fi finalizată, cu siguranță, apa și canalizarea comunei,  dar și alte lucruri pe care primarul și le-a propus pentru locuitorii din Spanțov. Fiţi convinşi că împreună cu parlamentarii, cu domnul primar, cu Consiliul local, comuna Spanţov va reuşi să ajungă una dintre localităţile fruntaşe ale judeţului Călăraşi”, a spus în cadrul aceluiaşi eveniment, deputatul Aurel Niculae. Au ţinut să fie prezenţi la deschiderea Cabinetului Parlamentar de la Spanţov şi primarul comunei Chiselet, Mihail Penu, dar şi fostul viceprimar al municipiului Olteniţa, Florian Cercel. 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

three × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.