Transport de cabaline, fără documente legale

0
63

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat conducătorul auto, M. Gabi, de 21 ani, şi pasagerul, M. Marcel, de 45 ani, ambii din municipiul Slobozia, Judeţul Ialomiţa, care nu au putut prezenta niciun document din care să rezulte provenienţa animalelor şi nici actele prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară privind măsurile de protecţie şi bunăstare pe timpul transportului animalelor.

Ca urmare a neregulilor constatate s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a lui M. Gabi, cu amendă în valoare de 1000 lei, conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi cu amendă în valoare de 720 lei, conform HG 984/2005, pentru deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare-veterinare.                                                          

Complementar, s-a dispus şi indisponibilizarea celor patru cabaline, care au fost lăsate în custodie la Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Călăraşi. Activităţile de verificare şi constatare a contravenţiilor au fost efectuate de poliţişti în cooperare cu reprezentanţi ai DSVSA Călăraşi şi S.P.G.C.S. Călăraşi.

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

14 − seven =