Încep controalele la mașinile de mare tonaj

0
28

Aceasta vizează reducerea victimizării din accidente rutiere prin combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri.

          În cadrul activităţilor de control, poliţiştii rutieri vor urmări:

           –    Legalitatea transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane în ceea ce priveşte existenta foilor de parcurs, existenta şi valabilitatea licenţelor de transport, de execuţie şi de traseu

–         Controlul autovehiculelor pentru transportul mărfurilor şi concordanţa între cantităţile scriptice prevăzute în documentele de însoţire a mărfii şi cele faptice, la faţa locului

–         Controlul legalităţii transportului de persoane în trafic urban şi judeţean, interjudeţean, naţional si internaţional, în ceea ce priveşte existenta documentelor legale, condiţiile de transport, respectarea traseelor şi a graficelor de circulaţie, precum si a celorlalte condiţii stipulate în caietele de sarcini

– Respectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, precum şi alte aspecte de natură economică.

Vor mai fi avute în vedere şi starea psiho-fizică a conducătorilor auto, starea tehnică a autovehiculelor, modul de respectare a prevederilor privind inspecţiile tehnice periodice şi alte aspecte privind circulaţia pe drumurile publice.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

eighteen − fifteen =