FOTO / Dunărea, a doua înfrângere în campionat

0
16

Gloria Buzău nu a venit cu cine ştie ce virtuţi tehnico-tactice pe stadionul călărăşean. Poate doar cu gândul de a consemna o premieră la nivel de liga a III-a, toate celelalte 16 întâlniri anterioare disputându-se la nivel de divizie B (liga a III-a). 
Cu numai două puncte pe terenurile “străine”, fosta echipă de liga a II-a părea un adversar facil, numai că schimbarea de antrenor a adus un alt suflu în lotul echipei, mai ales prin o aşezare eficientă în teren, cu Nimaca Mahamadou pe post de “minte limpede” la mijlocul terenului.

Der aici a rezultat un meci controlat de gazde în marea majoritate a timpului, cu ocazii meri ratate nonşalant de Dunărea, sau cu intervenţii incredibile ale portarului Sârbu. Astfel, în min. 19, Kanda scapă singur şi Sârbu, îl driblează, dar în locul şutului în poarta goală, pasează lui Stoian care cade în fund ca un boboc de raţă! În min. 36, M. Ştefan stopează “cu artă” o minge pe piept şi cu o foarfecă vrea unn gol marca “Chiricheş”, dar Sârbu apără, pentru ca în min. 39 să şuteze violent Stoian, Sârbu respinge, reia M. Ştefan dar era în afara jocului.

A fost o repriză în care Gloria nu a avut nicio ocazie, toate tentativele ei de atac fiind respinse cu uşurinţă de linia de apărare a gazdelor.

În pauză toată lumea se întreba cât va rezista Gloria fără gol şi, unn prim răspuns îl va da Jercălău care “croşetează” printre apărătorii Dunării, dar Luiceanu reia peste bară din numai 6 metri.

Jocul se încinge şi apar avertismentele. Unele meritate, altele date parcă de teama de a nu scăpa jocul din mână. Min. 60 scapă spre gol V. Petre, pasă la Kanda, dar Bârsănel are o intervenţie în extremis, min. 67, M. Ştefan reia din corner, golul este iminent, dar Sârbu apără incredibil, min. 71 Topor trimite o pasă în adâncime, preia M. Ştefan, dar şutul puternic al acestuia – văzut de toţi în plasă – trece pe lângă bară.

Jocul creşte în intensitate şi oaspeţii tot mai convinşi că nu pot pleca cu mâna goală de la Călăraşi să apără cu dinţii, iar pe contraatac pun probleme din ce în ce mai mari.

În min. 78 se va juca soarta meciului – scapă Bertea spre gol, este agăţat de Sârbu la limita careului mare, dar lovitura de la 11 metri este ratată (alături!) de M. Ştefan.

Jocul este tăios! Dunărea atacă furibund, dar fără pic de luciditate, ploaia de centrări fie că sunt prea lungi şi trec peste poarta buzoienilor, fie că sunt reluate alături de M. Ştefan sau V. Petre.

“Bomba” cade în min. 89. Cel mai lent jucător, C. MANEA introdus în speranţa egalului, profită că cel mai bun fundaş al gazdelor, Nicodim, a alunecat, scapă singur cu G. Popa şi de la limita careului mare deschide scorul: 0-1 la singurul şut pe poarta trimis de oaspeţi!

Ultimele minute, în fapt de prelungire, sunt dramatice, dar ceea ce trebuia spus a fost spus – căile fotbalului sunt (uneori!) mult prea încurcate, iar fotbalul s-a jucat şi se va juca – în vecii-vecilor – pe goluri!

Echipele:

DUNĂREA CĂLĂRAŞI: Popa – Bozean, NICODIM, Nicolae, Topor – Stoian (58 Bertea), Condei, V. Petre, M. Şerban (69 Bogoş) – M. Ştefan, Kanda. Antrenor: V. Bogatu

GLORIA BUZĂU: SÂRBU – Cucu, BÂRSĂNEL, Jercălău, Alexandru (Şt. Păun) – Zamfir, Bobe,NIMACA, Perca (89 Berceanu) –  Luiceanu (C. MANEA), Andriţoiu. Antrenor: Marian Roşu

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

10 + eleven =