Trigoane cu brânză și ştrudele mucegăite într-o patiserie din Călărași

0
60

Acest lucru a fost constatat miercuri, 17 octombrie, de o bucureșteancă. Femeia a constatat cu stupoare, când a ajuns la serviciu, că trigoanele cu brânză pe care le cumparase erau pline de mucegai și aveau un miros foarte urat. Mai mult, culoarea pe care o avea brânza din aceste produse de patiserie demonstra, cât se poate de vizibil, că termenul de valabilitate era depăşit cu mult. Aceasta în condiţia în care vânzătorii susţineau cu nonşalanţă că produsul respectiv doar ce fusese scos din cuptor în ziua respectivă. Cum era şi firesc, produsul plin de mucegai a ajuns pe masa inspectorilor OPC Călăraşi, aceştia urmând să ia măsuri cu privire la sesizarea femeii împotriva comercianţilor respectivi. Ceea ce a fost foarte interesant este faptul că femeia care a adus la cunoştinţa OPC această situaţie, a rămas surprinsă de activitatea inspectorilor care nu au avut nimic de comentat cu privire la faptul că o unitate comercială din Călăraşi avea la vânzare produse pline de mucegai. Mai mult deât atât, reclamanta s-a întors la respectiva patiserie pentru a-i întreba pe comercianţi cum este posibil să vândă produse de asemenea “calitate”. Patroana firmei respective a avut o ieşire destul de urâtă luând-o ea la întrebări pe cea care cumpărase trigoanele cu mucegai. La scurt timp au sosit şi cei doi fii ai patroanei, dar si soţul acesteia care au avut un comportament destul de agresiv faţă de reporterii Realitatea TV la vederea camerei de filmat. Comercianţii nu au dorit să facă nici un fel de declaraţie insinuând chiar că păţania reclamantei este doar o metodă de promovare pentru ceilalţi afacerişti din zonă. Deocamdată, trigonul cu branză având mucegai inclus la doar 1,5 lei rămâne doar o simplă probă pe masa celor de la OPC. Reclamanta a spus că ar fi plătit doar 50 de bani pentru acest produs dat fiind faptul că era stricat. Precizăm că, imediat după ce materialul a fost difuzat pe Realitatea TV, patronul patiseriei a trecut la ameninţări dure, prin telefon, la adresa reporterului. 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

15 + eight =