Politica… doamnelor!

0
43

Parcă nu ne săturasem de doamnele care până de curând, cel puţin aşa se vedea la televizor, făceau şi dregeau, ca să nu spun că dădeau cu mopul sau croşetau „unu pe faţă, doi pe dos” prin politica de la centru! Probabil că şi azi se întâmplă acelaşi lucru, dar ceva mai cu perdea adică mai ferit aş spune, de ochii electoratului. Cu siguranţă că doamnele vor avea întotdeauna un loc în politica autohtonă, pentru că, de ce să nu recunoaştem, „în spatele unui politician de succes se mai află uneori şi o doamnă influentă”, că deh! nu se poate altfel… Însă, din câte se pare, prin politica noastră de pe malul Borcei, se cam întâmplă unele lucruri nedemne de nişte doamne politician care de altfel, vor să pară femei respectabile, mai ales prin prisma locului de muncă unde îşi desfăşoară activitatea. Nu vrem să dăm nume din considerente penibile pentru respectivele persoane, dar acest lucru nu înseamnă că nu ştim cine sunt acestea. Şi ca să fac o paralelă, îmi aduc aminte cu ceva timp în urmă că prin unele ziare locale se vehiculau informaţii potrivit cărora unele dintre femeile ce făceau parte dintr-o formaţiune politică aflată la putere la acea vreme, îşi făcuseră un obicei de a-şi ţine aproape, chiar şi pe locul de muncă, vrăjitoare care să le ghicească viitorul sau, mai bine zis, dacă le înşală, colegii – amanţi. Habar nu avem dacă respectivele au aflat ce le interesau foarte tare pe sume de bani destul de consistente date vrăjitoarelor, dar dacă e să facem o paralelă peste ani, ceea ce se vehiculează prin târgul Călăraşiului în acest zile despre unele (precizez: unele) dintre femeile din politica autohtonă, pare cel puţin de… râsul curcilor! „Să vrei intri în politică doar ca să te prostituezi pentru a obţine un loc de muncă oarecum călduţ, pentru următorii patru ani, asta înseamnă că nu mai ai nici un fel de demnitate”, comenta cineva zilele trecute cu referire la comportamentul unor femei politician din Călăraşi, care nu se dau înlături de la orice „sacrificiu” pentru a le intra în graţii factorilor de decizie locali. Să ajungi să te laşi pipăită, chiar cu riscul unui eventual divorţ, doar pentru că îţi place să te afli în vârf şi să fii băgată în seamă, ni se pare prea mult, totuşi! Ca să nu mai amintim aici şi o întâmplare, ce ne-a fost adusă la cunoştinţă de către un cititor şi potrivit căreia două dintre politicienele cu pretenţii de „doamnă” din municipiu ar fi avut, la sfârşitul unui recent eveniment, un comportament greu de imaginat. „Însoţind la un local din Călăraşi nişte bărbaţi care ne-au vizitat de curând, două doamne destul de cunoscute s-au îmbătat alături de aceştia şi au plecat cu ei la un hotel de la marginea oraşului unde au fost invitate pentru, vă imaginaţi dumneavoastră!”, ne-a spus sursa noastră, redându-ne în totalitate discuţia purtată de grupul de petrecăreţi printre aburii alcoolului consumat peste măsură la o masă festivă. Nu mai comentăm, ci doar ne întrebăm dacă aceasta este… politica doamnelor?

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

three × three =