„Avem obligaţia să ne mobilizăm şi cu responsabilitate şi perseverenţă să încercăm să înlăturăm toate aspectele negative din învăţământ”

0
123

Ediţia – Cum a fost revenirea la Inspectoratul şcolar?

Silviana Şestacovschi – Sincer, când am fost reinstalată în această funcţie, parcă am retrăit momentele cînd am plecat. Parcă am avut un „deja vu”. Sigur că lucrurile nu au stat pe loc şi eu nu pot să nu recunosc faptul că, aici în inspectorat, lucrurile nu au evoluat. S-au implementat nişte proiecte, un lucru foarte important, aveam şi eu în intenţie să fac aceste lucruri dar, din păcate pentru mine, timpul a fost foarte scurt. Am plecat cu amărăciunea că nici măcar nu am putut să încep ceea ce-mi propusesem. Sigur că m-am întosr cu speranta să reiau lucrurile şi chiar să constinui cu ceea ce s-a făcut până acum şi să mergem mai departe.

Din totalul de 95 de uniţări şcolare formate din 364 de corpuri de clădire, 242 au primit autorizaţie de funcţionare, celelalte nefiind racordate la apă şi canalizare şi, ca urmare, nu deţin grupuri sanitare corespunzătoare. Un număr de 47.675 de elevi călărăşeni sunt aşteptaţi să treacă pragul unităţilor de învăţământ în anul școlar 2012 – 2013. 66,44% dintre ei vor studia în spaţii autorizate în timp ce 33,52 % în cele neautorizate.
 Silviana Şestacovschi

Ediţia – Învăţământul românesc este în momentul de faţă într-o situaţie foarte critică, cum se prezintă învăţământul pe plan local?

S.Ş. – După părerea mea, am mai spus şi la instalare, s-a şi vrut să se lanseze o cruciadă împotriva învăţământului. Eu nu spun că lucrurile stau bine, sigur cp sunt foarte multe probleme, dar avem obligaţia să ne mobilizăm şi cu responsabilitate şi perseverenţă să încercăm să înlăturăm unul câte unul, toate aspecte negative. Eu nu spun că este ceva uşor, uneori este chiar dureros, dar eu am convingerea că lucrurile se vor aşeza. Sigur că transformarea trebuie făcută începând cu şcoala primară, şcoala generală şi apoi, încet, încet, spre liceu.

„Elevii şi-au pierdut modelele”

Ediţia –  Sunteţi în învăţământ de mai bine de 25 de ani, de ce credeţi, din experienţa pe care o aveţi, că s-a produs această ruptură între generaţii şi de ce învăţământul de azi nu mai este tratat cu responsabilitate? Nu i s-a mai dat importanţa cuvenită învăţământului?

S.Ş. – Eu am spus că este vorba despre o conjunctură nefavorabilă care a dus la acest lucru. Atâţia ani la catedră mi-au permis să-mi formez o imagine şi cred că rădăcinile sunt în epoca ceauşistă când toată lumea trebuia să facă termine un liceu. Era foarte uşor să faci un liceu, că iei un bacalaureat şi aceste lucruri s-au perpetuat. Noi am continuat şi mai mult decât atât, la un momentdat după 1989, s-a împământenit ideea că toată lumea are liber la diplome şi la universităţi. Se trecea foarte uşor de liceu, se trecea foarte uşor de bacalaureat, se intra foarte uşor la universităţi, se luau diplome foarte uşor de unii oameni. Aceştia, în virtutea diplomei pe care au obţinut-o foarte uşor, au pătruns şi în învăţământ, pentru că alte lucruri de muncă nu au fost şi, de aici, cred eu, a scăzut nivelul de pregătire al cadrelor didactice.

Ediţia – Asta în ceea ce priveşte cadrele didactice, dar elevii? Elevii şi-au pierdut respectul pentru învăţământ, pentru profesor?

S.Ş. – Privind elevii, ca urmare a acesui aspect, nu a mai avut finalitate la şcoală asupra viitorilor absolvenţi. De altfel, în toţi aceşti ani s-a mai petrecut un lucru foarte important şi anume acela că elevii şi-au pierdut modelele. Eu cred că nu a mai existat comunicare între elev şi dascăl, şi să ştiţi că aşa cum sunt elevii din ziua de azi, emancipaţi, copiii internetului mai bine zis, eu au nevoie de comunicare, au nevoie să stai de vorbă cu ei, să te simtă aproape şi să ştie că eşti interesat de problemele lor. Mi s-a întâmplat ca profesor, ca diriginte, ca în momentul în care mă desprindeam de buchia cărţii şi deja începean să discut cu ei subiecte ancorate în realitate, le captam imediat interesul. Se simteau importanţi şi te simţeau că le eşti mai mult decât un profesr. Ca director de liceu am avut o asemenea experienţă. Am instituit o acţiune „De vorbă cu directorul” şi am luat reprezentanţi din fiecare clasă şi le-am spus să-şi noteze problemele pe care le au împreună cu colegii şi ne-am aşezat la discuţii ca între prieteni. La început au avut un pic de reţinere, dar pe măsură ce discuţiile curgeau şi au văzut că mă pot întreba fără niciun fel de reţinere, bineînţeles lucruri normale legate de viaţa lor de elevi şi de viaţa lor în general, s-au deschis la suflet imediat, astfel încât deşi alocasem o oră pentru această acţiune, am mai stat o jumătate de oră în plus pentru că discuţiile deveniseră foarte aprinse şi elevii foarte interesaţi. Deci, mă repet, părerea mea este că nu se comunică atât cît este necesar cu aceşti copii. Părinţii nu au timp, profesorii de asemenea, şi în acest context, ei se trezesc singuri într-o vâltoare care uneori îi depăşeşte.

„Şi părinţii şi-au pierdut interesul pentru şcoală”

Ediţia – Aş mai vrea să abordez o problemă, spre exemplu în generaţiile trecute, atunci când terminai şcoala existau în clasă doar trei, patru premianţi. Acum, de după 90, am asistat de-alungul anilor la festivităţile de absolvire a liceului şi am constatat că aceştia erau mai toţi premianţi şi ulterior doar câţiva treceau examenul de bacalaureat. Cum e posibil?

S.Ş. – Aceasta deoarece aceste note, de cele mai multe ori, nu reflectă adevărul. În dorinţa de a obţine rezultate foarte bune, umflate şi nebazate pe realitate, dar şi în dorinţa de a alimenta, dacă vreţi, orgoliul părinţilor. Problema aceasta se mai întâmplă acum pe la şcoala generală, pe la liceu nu prea. Şi ar mai fi un lucru de punctat aici. Şi părinţii şi-au pierdut interesul pentru şcoală în ceea ce-i priveşte pe copiii lor. Este dramatic ceea ce vă spun, dar, din păcate, este foarte adevărat. Aceasta denotă un dezinteres total. Cei mai mulţi dintre ei vin în ultima săptămână de şcoală atunci când îşi aduc aminte de copilul lor şi abia atunci văd exact ce s-a întâmplat pe parcursul anului şi rămân foarte surprinşi când află despre dezastrul din catalog. Sunt chiar revoltaţi. Sigur că noi avem obligaţia categoric, ca profesor, să-i anunţăm despre cum se comportă copilul la şcoală, dar dacă am parcurs toate căile posibile prin care le-am atras atenţia şi ei nu au nicio reacţie decât în ultimele zile de şcoală când nu se mai poate face nimic, ce să facem? Adevărul este că mulţi dintre ei sunt plecaţi din ţară, dar cel în grija căruia a fost lăsat copilul, trebuie să facă ceva, să vadă care este situaţia şcolară a acestuia. Sigur că noi încercăm să facem tot ceea ce ţine de noi, dar părinţii nu-i putem înlocui.

„Vom acorda o foarte mare importanţă atragerii fondurilor structurale”

Ediţia – Aţi revenit cu forţe noi la ISJ Călăraşi. Ce planuri aveţi pentru perioada următoare?

S.Ş. – Eu am un vis al meu şi consider că una dintre problemele importante existente pe agenda mea de lucru este să realizez în Călăraşi o şcoală pentru copiii cu dizabilităţi. Copiii cu cerinte speciale. Era o dorinţă a mea de dinainte de a fi achimbată din funcţia de ionspector general, dar nu am mai avut timp să o pun în practică. Am vizitat o asemene şcoală în judeţul Buzău şi am rămas profund impresionară. Am văzut copii autişti cu care se putea comunica, scriau, socoteau, lucrau pe calculator, deja erau scoşi din lumea aceea a lor. Am văzut mulţi copiii nevăzători, cu cerinţe speciale şi în judeţul nostru şi consider că  ei nu au nicio vină şi că au foarte multe drepturi. În primul meu mandat am vizitat un grup de copii autişti şi am rămas profund impresionată cât de frumoaşi erau. Se lucra foarte frumos cu ei, fără discuţie, dar eu consider că ei merită mai mult. Au nevoie de o şcoală specializată, cu cadre didactice pe măsura cerinţelor lor, cu personal medical, cu tot ceea ce presupune acest aspect. Pe de altă parte, nu ştiu cât este de binevenită introducerea acestor copii printre cei dintr-o şcoală normală. Părerea mea este că totuşi, cu ei se poate lucra altfel, dacă ar exista o şcoală destinată numai lor. Acesta ar fi un plan de viitor, dar mai am în agenda de lucru şi continuarea accesării de fonduri structurale, pentru că ne este de mare folos. La întâlnirea pe care am avut-o cu doamna ministru Ecaterina Andronescu şi cu ceilalţi inspectori generali din ţară, ni s-a comunicat că în 2013 – 2014 vor fi alocate foarte multe fonduri structurale şi trebuie să acordăm o foarte mare importanţă acestui obiectiv. Vom merge în continuare pe dotarea şcolilor, trebuie îmbunătăţită baza materială din instituţiile de învăţământ. Avem de asemenea, solicitări şi pentru redeschiderea unor şcoli, deocamdată am cerut memorii de la cei care au aceste probleme, le vom analiza în Consiliul de administraţie şi vom lua hotărârea absolut cea mai bună şi cea mai potrivită pentru situaţia care este acolo. Sigur că nu vom neglija deloc acordul părinţilor şi tot cee ce vom face va fi şi ca urmare a discuţiilor pe care le vom purta cu aceştia.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

16 + 16 =