Stelian Fuia: „Platforma agrariană se doreşte a fi ceva asemănător UDMR”

0
33

Informaţia dată publicităţii de MEDIAFAX şi preluată imediat de ziarele locale, potrivit căreia Stelian Fuia ar părăsi această formaţiune politică a fost vehiculată în interiorul PDL Călăraşi, încă de la ultima conferinţă de presă pe care acesta a susţinut-o în municipiul de pe malul Borcei.

Deşi la vremea respectivă, Fuia nu a declarat nimic în faţa reprezentanţilor presei locale, imediat după, într-o discuţie privată, preşedintele PDL Călăraşi ne-a spus că este în discuţie înfiinţarea, la sugestia unor fermieri, a unei platforme agrariene. „Mi s-a făcut propunerea pentru a susţine această platformă agrariană cu care să ne prezentăm la alegerile parlamentare. Această nouă platformă se doreşte a fi ceva asemănător grupării UDMR şi va cântări destul de greu în luarea unor decizii politice…”, a spus Stelian Fuia.

De asemenea, în aceeaşi discuţie politicianul a mai precizat că înainte de a face pasul către această platformă agrariană, va face curăţenie în organizaţia călărăşeană. Având în vedere viteza cu care se petrec schimbările din aceste zile, se pare că Stelian Fuia nu a mai avut timpul necesar să mai facă şi curăţenia de care vorbea în ceea ce priveşte PDL Călăraşi.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

10 − two =