Ce a spus copilul de la SERA Călăraşi, cand a auzit că un coleg vrea să-i doneze un rinichi

0
34

Deşi procedura este una deosebit de complicată, prezentând uneori şi unele riscuri, Florin Ionescu, un tânăr, în vârstă de 24 de ani de la casa de copii, instituţionalizat la SERA Călăraşi, şi-a exprimat dorinţa de a-şi dona un rinichi pentru ai salva viaţa unui coleg. Din păcate, vizavi de intenţia exprimată de Florin, copilul care suferă de insuficienţă renală acută şi care are mare nevoie de un rinichi, în acest moment acesta fiind supus săptămânal procedurilor de dializă, a avut o reacţie cât se poate de ciudată. “Cum??? Să iau un rinichi de la un ţigan, de la un spoitor? Nici nu mă gândesc!”, a fost reacţia copilului bolnav. Bineînţeles că în faţa unei asemenea atitudini, toţi cei care aflaseră de intenţia bună a lui Florin Ionescu au rămas fără cuvinte. “Nu înţelegem atitudinea acestui copil. Poate gândeşte aşa doar din cauză că este bolnav sau că nu-şi dă seama ce înseamnă o mână întinsă într-o asemnea situaţie disperată! Vă daţi seama la ce riscuri se supune şi colegul nostru Florin? Cred că nu este uşor pentru nimeni să ia o asemenea decizie, fără niciun beneficiu, ci doar să-şi pună viaţa în pericol doar pentru a nu-l mai vedea pe Dănuţ cum se chinuie la dializă. E mare lucru!”, ne-a declarat unul dintre tinerii din căsuţele de la SERA, în timp ce un altul s-a alăturat discuţiei completând: “Oare până la urmă, într-o asemenea situaţie, se mai pune problema de unde vine rinichiul? Copilul acesta bolnav, după ce că se confruntă cu o asemenea stare de sănătate care nu-i este deloc favorabilă şi care îi pune viaţa în pericol în orice clipă, crede că mai contează de unde vine rinichiul? Dacă e să ne gândim, oare câte organe, în asemenea situaţii de transplant, se duc de la ţigani la români şi invers? Când e vorba de salvarea unei veţi se mai ţine cont de acest lucru? Eu cred că nu. Dănuţ, probabil, habar nu are ce înseamnă să-ţi doneze cineva un rinichi doar pentru că s-a gândit la tine şi că vrea să-ţi curme suferinţa cu riscul ca el să-şi pună viaţa în pericol”.

 

Florin Ionescu: “Ideea cu rinichiul mi-a venit în momentul în care am fost să donez sânge”

Deşi nu i-a fost tocmai bine când a fost adus într-un asemenea centru, Florin a înţeles că altă posibilitate nu are şi s-a integrat printre ceilalţi copii astfel încât, cu toţii au format o mare familie. Probabil, tocmai acest lucru l-a făcut ca astăzi să ia o decizie foarte importantă pentru viaţa lui şi să-i vină în ajutor, “frăţiorului” mai mic care suferă de insuficienţă renală acută, la cei 14 ani împliniţi în această săptămână. În acest moment, Florin Ionescu este student anul trei la specialitatea agronomie din cadrul Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală – Filiala Călăraşi şi locuieşte într-una din căsuţele de la SERA. Întrebat care este motivul ce l-a determinat să ia această hotărâre, tânărul ne-a declarat: “Am aflat în urmă cu o lună de problema de sănătate pe care o are colegul meu care se află tot aici la căsuţe cu noi. Din câte ştiu, dar nu e sigur, s-ar afla şi pe o listă de aşteptare pentru a primi un rinichi. Ideea cu rinichiul mi-a venit în momentul în care am fost să donez sânge. Am donat pentru că aveam nevoie de tichetele de alimente care se dau în asemenea situaţie, pentru că aveam o datorie la un magazin. Discutând cu cineva am abordat şi faptul că unele personae donează nu numai celule stem, dar şi organe pentru salvarea vieţii unor rude sau pur şi simplu pentru a ajuta pe cineva. Aşa m-am decis să fac acest lucru şi chiar i-am spus persoanei respective că vorbesc foarte serios în această privinţă”.

“Îmi este frică de moarte, dar vreau să-l ajut pe Dănuţ”

Hotărârea tânărului nu s-a oprit doar la stadiul de declaraţie, Florin Ionescu încercând de cîteva zile să obţină toate informaţiile cu privire la modalitatea prin care poate fi posibilă efectuarea unui asemenea transplant de rinichi. Cum la momentul acesta beneficiază de serviciile unei instituţii de ocrotire socială, tânărul a cerut părerea atât a coordonatorului Centrului SERA cât şi a directorului general al DGASPC Călăraşi. Situaţia creată şi mai ales riscurile la care se poate expune, iniţiativa lui Florin nu a fost încurajată, lăsând la latitudinea lui luarea unei decizii corecte din toate punctele de vedere. “Toate persoanele cu care am vorbit mi-au spus în primul rând că îmi pun viaţa în pericol. Îmi este frică doar de moarte, dar dacă lucrurile vor decurge normal, nu-mi doresc decît să-l ajut pe Dănuţ să nu mai sufere şi să fie şi el un copil cât de cât normal. Să se joace, să mănânce ca şi noi, nu numai regim. Nu are pe nimeni. De trei ani de zile de când sunt eu aici la SERA nu l-a vizitat nimeni. Evident că mă doare când îl văd în ce situaţie este şi îmi doresc ca şi el să meargă la şcoală la fel ca ceilalţi copii şi nu să stea numai pe drumuri la dializă. Am zis că dacă pot să-l ajut de ce să nu o fac! Şi apoi, doar Dumnezeu poate decide ce va fi!”, ne-a mai spus Florin, impresionat de drama colegului său, uitat într-un centru de către cei care l-au adus pe lume.

Dializă, de trei ori pe săptămână, la Fundeni

Trebuie spus că minorul Dănuţ M., în vârstă de 14 ani, a fost diagnosticat, încă din primii ani de viaţă, cu insuficienţă renală acută, problema lui de sănătate fiind cunoscută de coordonatorul centrului SERA, Mariana Savu. “Copilul beneficiază de  tratament de specialitate aici în centru, are regim alimentar însă, de un an de zile starea lui s-a agravat şi au fost necesare proceduri de dializă. De aceea, este nevoie ca de trei ori pe săptămână să meargă la Spitalul Fundeni pentru acest lucru”, ne-a declarat coordonatorul centrulului SERA Călăraşi. Ar mai trebui adăugat că, în afară de ajutorul pe care ar putea să-l primească de la Florin Ionescu, pentru Dănuţ nu se întrevede o altă posibilitate venită din partea unui alt donator pentru ca el să beneficieze de un rinichi sănătos. După cum se ştie în România sunt multe probleme din acest punct de vedere, cu atât mai mult cu cât bolnavul nostru nu este unul cu părinţi bogaţi astfel încât numele lui să se regăsească pe vreo listă de aşteptare, în speranţa ca cineva să-i poată dona un rinichi. Din nefericire pentru Dănuţ, singura lui şansă din acest moment este Florin Ionescu. Şi cum riscurile sunt extraordinar de mari pentru amândoi, aici adăugându-se şi situaţia de compatibilitate dintre donator şi cel care primeşte rinichiul, se poate spune că şansele lui Dănuţ de a deveni un copil sănătos sunt destul de mici. Din păcate. Impresionante sunt cuvintele lui Florin care ne-a spus în încheierea discuţiei: “Să se înţeleagă faptul că nu fac acest lucru pentru bani ci, doar de la suflet pentru suflet. Vreau să-l ajut pe Dănuţ!”

Aşadar, având în vedere situaţia creată, intenţia lui Florin Ionescu pare a nu avea finalitate, dat fiind faptul că Dănuţ M., copilul bolnav şi-a exprimat punctual de vedere prin care refuză practic posibilitatea de a primi un rinichi de colegul lui mai mare. Aceasta, doar pentru că este… ţigan!
 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

eight + twelve =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.