Directorul ADR a semnat un nou contract de finanţate pentru un complex de servicii pentru copiii cu handicap

0
44

Beneficiarul finanţării este Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, care a primit fonduri nerambursabile Regio pentru proiectul „Extinderea complexului de servicii pentru copii cu handicap Trivale, Piteşti”. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 1.085.166,92 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 818.339 de lei (fonduri nerambursabile FEDR: 695.588,15 lei; valoare nerambursabilă din bugetul naţonal: 106.384,07 lei; cofinanţare beneficiar: 16.366,78 lei).

Proiectul vizează îmbunătăţirea calităţii şi capacităţii infrastructurii serviciilor sociale din municipiul Piteşti, prin extinderea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Complexului de Servicii pentru Copii cu Handicap Trivale. Astfel, cu sprijinul fondurilor Regio, va fi construit un modul rezidenţial cu o capacitate de 12 locuri, iar clădirea în care funcţionează Complexul va fi modernizată.

În sprijinul familiilor copiilor cu dizabilităţi

Perioada de derulare a contractului de finanţare este de 20 de luni şi, în afara lucrărilor tehnice, proiectul are şi o latură inovativă. Aceasta constă în furnizarea serviciului de tip respiro în care familiilor copiilor cu dizabilităţi din comunitate li se oferă oportunitatea de a se elibera temporar de activităţile obişnuite ce ţin de îngrijirea şi menţinerea stării de sănătate a copilului aflat în această situaţie. Furnizarea de asemenea servicii contribuie la prevenirea abuzului şi neglijarea copilului, promovând unitatea familiei. Pe perioada în care copilul este înscris în cadrul serviciului de tip respiro, acesta va beneficia de toate serviciile Complexului.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

one × 3 =