Necopţi… politic?

    0
    38

    Probabil că aşa au gândit oamenii noştri politici de prin mai toate formaţiunile locale, de vreme ce pe listele de consilieri locali sau judeţeni, apar destul de puţini tineri. Greii partidelor aflate acum la putere, cel puţin la noi pe plan local, să fi luat în calcul faptul că tinerii nu s-au “copt” încă din punct de vedere politic sau că nu au capacitatea şi seriozitatea de care ar fi avut nevoie pentru ocuparea acestor funcţii? Posibil ca acesta să fi fost motivul pentru care doar câteva dintre numele membrilor ce reprezintă organizaţia de tineret a PNL şi, respectiv, PSD să se regăsească printre veteranii acestor formaţiuni politice. Ce spun tinerii, totuşi, vizavi de această situaţie? Mai nimic! Stau cuminţi şi aşteaptă să mai crească în umbra celor care fac şi desfac socoteli în spatele uşilor închise. Stau şi aşteaptă probabil, următoarea campanie electorală, atunci când va fi nevoie de alergat pe străzi, din poartă în poartă, din uşă-n uşă cu pliante sau de lipit afişe prin oraş. De altfel, nu numai noi am remarcat faptul că destul de puţini tineri s-au strecurat pe lângă mai marii aflaţi în fruntea partidelor ci chiar şi unii dintre aceştia şi-au arătat nemulţumirea vizavi de acest aspect. “Nu prea este cinstit şi, după cum se poate observa, balanţa atârnă greu în favoarea celor mai în vârstă. Cum să poţi revigora şi să schimbi atitudini într-un partid din moment ce la vremuri noi, tot ei…”, ne spunea deunăzi unul dintre tinerii care nu a stat deloc deoparte în ultima campanie electorală. “Probabil că încă nu e vremea noastră, pentru că ne-ar fi greu să credem că nu suntem importanţi în viaţa politică locală”, ne-a mai spus un alt membru ce face parte din organizaţia de tineret a unuia dintre partide. Am adăuga aici, fără să deranjăm pe nimeni, exemplul pe care l-a dat în acest sens reprezentanţii PDL Călăraşi. Aşa cum s-a putut constata, greii acestui partid, atât cât s-a aflat la conducerea judeţului, a ştiut să-şi promoveze tinerii oferindu-le acestora diferite funcţii, punându-i în acest fel la muncă şi încercând să le scoată în evidenţă calităţile şi aptitudinile de care unii chiar au dat dovadă. Dar, ca să susţii peste tot că vrei o schimbare în viaţa politică locală şi să nu le dai o şansă şi tinerilor în acest sens, părerea mea e că nu vrei într-adevăr să faci acest lucru. Şi dacă în ceea ce priveşte consilierii locali şi judeţeni ne-am liniştit, aşteptăm, totuşi, cu mare interes numele celor ce urmează să-i schimbe pe actualii şefi ai instituţiilor deconcentrate. Nu ştim dacă aici vor fi promovaţi şi tinerii, dar cu siguranţă vom avea parte şi de unele surprize!

    Comentarii

    comentarii

    LĂSAȚI UN MESAJ

    4 × 1 =