Judeţul Călăraşi – galben pentru următorii ani

0
103

Vocea electoratului le-a dat de înţeles politicienilor înscrişi în cursa electorală că uneori este nevoie de schimbare şi tocmai acest lucru s-a întâmplat şi la Călăraşi. Aşa se face că la Primăria Călăraşi lucrurile au fost cât se poate de clare prin faptul că Nicolae Dragu nu a mai reuşit să beneficieze de încrederea cetăţenilor urbei, rolul de gospodar al municipiului reşedinţă de judeţ pentru următorii patru ani, revenindu-i liberalului Daniel Ştefan Drăgulin. Şi dacă balanţa a înclinat de această dată în favoarea liberalilor la Primăria Călăraşi, lucrurile au rămas în aceeaşi notă şi în ceea ce priveşte conducerea Consiliului judeţean, pe acelaşi fotoliu ocupat preţ de două mandate se va mai afla încă patru ani, acelaşi Răducu Filipescu. Cu alte cuvinte, se poate spune că reprezentaţi de această dată de tandemul Drăgulin – Filipescu, călărăşenii ar trebui să aibă numai de câştigat în următoarea perioadă în contextual în care, pentru dezvoltarea municipiului, va contribui cu un real sprijin şi Consiliul judeţean. Dacă se va întâmpla acest lucru vom vedea în următorii patru ani. Deşi unora dintre noi, campania din acest an pare să fi fost una cuminte pe plan local, nu acelaşi lucru s-a întâmplat prin localităţile judeţului. Despre alegerile din comuna Curcani aproape că nu se mai poate spune nimic, duminică în ziua votării, această localitate a ţinut capul de afiş al televiziunilor centrale. De altfel, în urma altercaţiilor de acolo, persoanele care au distrus urnele, au ajuns deja în arestul poliţiei călărăşene suspecte de săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii în formă agravată, împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege şi atac asupra localului secţiei de votare şi ruperea sigiliilor de la urnele de vot. Unele probleme au fost din câte se pare şi la Grădiştea acolo unde unul dintre candidaţi a solicitat o renumărare a voturilor din toate secţiile de votare. Cu toate incidentele mai mici sau mai mari din teritoriu, la alegerile locale din acest an s-au înregistrat şi unele surprize vizavi de încrederea acordată unor edili în funcţie de către cetăţenii cu drept de vot. O situaţie  inedită s-a petrecut în comuna Borcea, acolo unde edilul în funcţie şi deţinătorul a două mandate, inginerul Marcel Zăgărin – PC –  a fost bătut la voturi de către contracandidatul său, profesorul Aniel Nedelcu – PNL. Acesta din urmă, le cei 33 de ani a fost propulsat în momentul de faţă pe fotoliul de primar al comunei Borcea după un parcurs profesional destul de interesant. Potrivit informaţiilor noastre, Aniel Nedelcu a predate o vreme matematica la o unitate de învăţământ din Călăraşi, apoi a renunţat la învăţământ, alegând să facă parte din structurile MAI prin susţinerea unui examen în cadrul Jandarmeriei Călăraşi de unde printr-un alt concurs de împrejurări a ajuns la SRI. Chiar dacă ultimul loc de muncă i-ar fi adus satisfacţii, cel puţin materiale, tânărul Aniel Nedelcu a preferat să părăsească structura şi să se întoarcă în localitatea natală, Borcea cu un singur gând: să ajungă primarul localităţii! Ceea ce s-a şi întâmplat, cetăţenii din comuna Borcea acordându-i acestuia, într-un număr destul mare, votul lor. O altă surpriză electorală s-a petrecut şi în comuna Dragoş Vodă, localitate în care s-au duelat în voturi, edilul care a schimbat pe ultima sută de metri barca PDL cu cea a PNL, Marius Moldoveanu şi Ion Radu Aurel, reprezentantul APC. Se poate spune, dată fiind orientarea majoritară din judeţ către USL că, în această localitate, cetăţenii au ales omul care i-a convins că va face ceva pentru ca viaţa lor în această zonă să se îmbunătăţească. Peste toate aceste schimbări petrecute în urma alegerilor locale, ar mai trebui adăugat că cei care au fost giraţi cu voturile şi încrederea cetăţenilor ar trebui să se apuce imediat de treabă, nu de alta, dar cei patru ani vor trece foarte repede şi n-am vrea să auzim că nu au avut timp să pună în practică toate proiectele pe care ni le-au spus în campania electorală. Şi mi-aş permite să reproduc aici un îndemn postat de un călărăşean pe o reţea de socializare: „Felicitări invingătorilor oricare ar fi ei şi, mare atenţie la ce ati promis! Aveţi 4 ani să faceţi 100% din ce aţi promis! Să nu aud ca e criză, vrăjeli, văicăreli, mânăreli…”

Răducu George Filipescu:

Mulțumesc mult tuturor celor care mi-au trimis felicitări pentru bunele rezultate obținute la alegerile locale. Ne-am obișnuit să felicităm întotdeauna candidatul care a câștigat. Cu siguranță că merită asta. De data aceasta eu cred că în primul rând felicitările le merită călărășenii. Ei sunt cei care au făcut posibilă victoria noastră din 10 iunie. Felicitări călărășeni pentru că ați înțeles cât de important este votul vostru și ați mers să votați într-un număr atât de mare! Felicitări călărășeni pentru că ați arătat aleșilor voștri că nu-i mai credeți pe cei care nu fac nimic 4 ani și vin cu tupeu în campania electorală să se laude cu ce au făcut alții, să vă spună minciuni, să arunce cu mizerii ordinare în contracandidați! Felicitări călărășeni pentru că ați dat o lecție pe care nici-un politician nu trebuie să o mai uite. Odată ales nu poți crede că totul ți se cuvine, că poți face orice, că ești veșnic pe funcție, că ziua scadenței nu va veni nicidată. Și mai ales nu-i poți umili și nu le poți înșela așteptările celor care și-au pus speranțele în tine și ți-au acordat votul lor. Felicitări călărășeni și tot respectul meu!

Daniel Ştefan Drăgulin:

Vreau să vă mulţumesc tututror celor care aţi avut încredre în mine şi mi-aţi acordat votul pe 10 iunie. Mulţumesc şi celor care nu m-au votat pentru că acest lucru mă motivează, în plus, pentru a munci constant şi susţinut asfel încat în 2016 să vă conving să îmi acordaţi votul pentru un nou mandat. Întotdeauna cu drag de Călăraşi!

CONSILIERI JUDEŢENI aleşi – Călăraşi (30)

USL (17)

FILIPESCU RĂDUCU-GEORGE
ŞTEFAN ION
TOMOIAGĂ ŞTEFAN-LIVIU    
GEORGESCU BOGDAN-GEORGE  
DINULESCU MARIAN
VÎRTEJANU LIVIU
DRĂGAN MARIAN  
ROGOZ NICOLAE  
SAMOILĂ ION    
GHIVECIU CAMELIA
VRĂJITORU SORINEL-MARIAN
ENCIU NICULAE  
MIHAI ION      
NUŢU MARCEL    
ANA TITU      
SBÂRCEA MARIUS-VIRGIL    
ILIESCU EUGENIA

APC (9)

FUIA STELIAN  
DRAGU NICOLAE  
MILESCU COSTINEL
MUŞAT EMIL    
PASCU VIOLETA  
STOICIU MARIN  
PAVALAŞC CLAUDIA
MANEA IONEL    
RĂDULESCU GABRIEL        

PP – DD (4)

DRAGOMIR MARIA
CRAIU JOLAN    
PETCU VICTOR  
ALECU GHEORGHE

Primari aleşi în municipii, oraşe şi comune

MUNICIPIUL CĂLĂRAŞI – DRĂGULIN DANIEL-ŞTEFAN (USL)
MUNICIPIUL OLTENIŢA – ŢONE PETRE (USL)
ORAŞ BUDEŞTI – LEFTER LUCIA (USL)
ORAŞ FUNDULEA – DOROBANŢU DOREL (USL)
ORAŞ LEHLIU GARĂ – IACOMI IULIAN (USL)
ALEXANDRU ODOBESCU – EREMIA NICULAE (PNL)
BELCIUGATELE – GURLUI MIHAI (USL)
BORCEA – NEDELCU THEODOR – ANIEL (PNL)
CĂSCIOARELE – STRAŞESCHI NICOLAE (APC)
CHIRNOGI – ROMAN IRINEL (USL)
CHISELET – PENU MIHAIL (USL)
CIOCĂNEŞTI – PAVEL PETRE (PNL)
CRIVĂŢ – ROBU ION (PP – DD)
CURCANI – GAZU AURICĂ (USL)
CUZA VODA – STAN  AUREL – IONEL (PSD)
DICHISENI – RADU IULIAN (USL)
DOR MĂRUNT – IACOMI ION (USL)
DOROBANŢU – STOICA VASILE (PNL)
DRAGALINA – STANCIU MARIAN – GABRIEL (CANDIDAT INDEPENDENT)
DRAGOŞ VODĂ – ION RADU-AUREL (APC)
FRĂSINET – MANOLE VASILE – LAURENŢIU (PNL)
FRUMUŞANI – DUŢĂ PAUL (APC)
FUNDENI – CĂRTUŞANU GHEORGHIŢĂ (APC)
GĂLBINAŞI – RADU PAUL (USL)
GRĂDIŞTEA – CORBU CONSTANTIN (APC)
GURBĂNEŞTI – MANEA SANDU (APC)
ILEANA – ALEXANDRU  CORNELIU (USL)
INDEPENDENŢA – VOICU LICĂ (ALIANŢA DE CENTRU – DREAPTA: PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL – PARTIDUL CONSERVATOR)
JEGĂLIA – VASILE AUREL (PNL)
LEHLIU – MATEI NICOLAE (USL)
LUICA – DOBRIN ION (USL)
LUPŞANU – MANEA VICTOR (PSD)
MÂNĂSTIREA – IANCU MARIAN-MUGUREL (APC)
MITRENI – MINCIUNĂ TUDORICĂ (PNL)
MODELU – DOBRE GHEORGHE (USL)
NANA – DOBRE GHEORGHE (APC)
NICOLAE BĂLCESCU – GIUREA CONSTANTIN (USL)
PERIŞORU – DAMIAN TUDOREL (PNL)
PLĂTĂREŞTI – DUMITRESCU FLORIN (USL)
RADOVANU – DOBRESCU VASILICA (APC)
ROSEŢI – RÂJNOVEANU NICOLAE (USL)
SĂRULEŞTI – CĂLIN PETRE – ALEXANDRU (PSD)
SOHATU – DUMITRU GRIGORE (APC)
SPANŢOV – GHEORGHESCU SILVIU – NIKI (USL)
ŞOLDANU – GEAMBAŞU IULIAN (PNL)
ŞTEFAN CEL MARE – PANDEA NICOLAE (USL)
ŞTEFAN VODĂ – AVRAM GEORGE (APC)
TĂMĂDĂU MARE – CHIRICĂ CONSTANTIN (APC)
ULMENI – ULEIA GHEORGHE (USL)
ULMU – NEGOIŢĂ ION (USL)
UNIREA – OLTEANU ANGHEL (USL)
VALEA ARGOVEI – BOITAN COSTEL (APC)
VASILAŢI – VASILE LUCIAN (USL)
VÂLCELELE – ILIUŢĂ VASILE (APC)
VLAD ŢEPEŞ – CONSTANTIN MIHALACHE (USL)

Consilieri locali aleşi în Consiliul Local al Municipiului Călăraşi

Drăgulin Ştefan Daniel (PNL)
Ivanciu Viorel (PNL)
Dulce Marius (PSD)
Dumbravă Virgil (PC)
Cristodor Eugen Dan (PSD)
Croitoru Camelia (PNL)
Jilăveanu Denisa (PSD)
Deculescu Valentin (PNL)
Ene Ion (PSD)
Drăgan Florin (PNL)
Purcărea Daniel (PNL)
Petrache Vasile (PSD)
Palazu Marian (PNL)
Vătafu Mihai (PC)
Gaiţă Verginia (PSD)
Ştefănică Marian (PNL)
Mureşan Viorel (PSD)
Dănciulescu Tudor (PNL)
Vulpoi Melania (PSD)
Eremia Robert (PNL)
Teşcu Carmen (PSD)
Limona Alexandru Cosmin (PNL)
Ichim Marian (PSD)
Raicu Constantin (PC)
Meseşeanu Răzvan (PSD)
Ion Magdalena Florinela (PNL)

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

5 + one =