„Cupa SNPPC”, ediția a II-a va avea loc la Călărași

0
18

La fel ca și anul trecut, întrecerea va avea loc tot în bazinul Iezer (Piscicola), numai că anul acesta competiția va avea un program mai lung de participare. Pe 23 la ora 8:00 va începe ce-a de-a II-a ediție a Cupei SNPPC la pescuit sportiv și se va încheia a doua zi pe 24 iunie, asta însemând două zile de concurs.

55 de echipe participante

La întreceri vor lua parte echipe formate din câte doi concurenţi, fiecare Birou Teritorial al SNPPC participant având posibilitatea să desemneze două şi chiar trei echipe, în componenţa cărora să fie cel puţin un membru de sindicat. Înscrierea la Cupa SNPPC la pescuit sportiv s-a încheiat deja, numărul de echipe participante fiind de 55. În acest an și-au anunțat prezența mai mulți participanți: București, IPJ Vrancea, Dâmbovița, IPJ Constanța, IGPR București, IPJ Mara Mureș, IPJ Baia Mare, sunt doar câteva dintre localitățile care vor avea concurenți la ediția din acest an desfășurată la Călărași. Anul trecut, trofeul primei ediții a rămas la Călărași datorită măiestriei și talentului arătat de membrii SNPPC Călărași, Manole Florin și Petcu Laurențiu.

„Această competiţie oferă concurenţilor posibilitatea de a-şi etala abilităţile pescăreşti”

Persoana care s-a ocupat la Călăraşi de organizarea acestui concurs, Laurenţiu Vasile, membru SNPPC – Biroul Teritorial Judeţean Călăraşi a declarant pentru Ediția faptul că anul acesta s-au înscris la concurs foarte mulți participanți. „Față de anul trecut, acum avem în jur de 55 de echipe. Această competiţie oferă concurenţilor posibilitatea de a-şi etala abilităţile pescăreşti într-o zonă cu totul deosebită, de unde toţi vor pleca nu doar cu un premiu, ci şi cu momente de neuitat, amintiri ce vor stârni admiraţia sau invidia celorlalţi participanţi”, ne-a declarat Laurenţiu Vasile. Totodată, acesta s-a ocupat şi de realizarea regulamentului de participare pe care concurenţii vor fi obligaţi să-l respecte pentru buna desfăşurare a competiţiei. Premiile de anul acesta vor fi la fel consistente ca și anul trecut, organizatorii oferind participanților și o masă pescărească în afară de trofeele puse în joc.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

four − 2 =