Începe balul, pardon, barajul

0
33

AJF Călărași încă nu a anunțat sistemul de desfășurare a play-off-ului în urma căruia va fi stabilită echipa campioană a județului. Pentru asta, Bratu Cațaros merită totuși felicitat. Dacă s-ar fi știut deja care sunt echipele ce vor continua să joace în Liga Tractoriștilor și săptămâna viitoare, sâmbătă și duminică am fi fost martorii unei etape cu multe neprezentări. Ca urmare, e mai bine să nu se știe decât să nu se prezinte.

Venus, principal favorită

Dintre echipele fruntașe, Venus Independența pare favorită, dar istoria ne-a arătat că este loc și de surprize. Ne îndreptăm acum atenția spre zona nisipurilor mișcătoare, acolo unde se găsesc echipe care au în spate localități cu o tradiție îndelungată. În Seria A, Plătărești, Ulmeni și Oltenița se luptă pentru a rămâne deasupra liniei. Plătărești are un meci foarte ușor la Mitreni și e greu de crezut că va pierde meciul pe teren. Rapid Ulmeni se duce la Budești, acolo unde poate câștiga prin aceleași metode prin care a obținut puncte cu Radovanu și cu Sohatu. Oltenița, echipa nimănui într-un oraș cu 20.000 de locuitori, pornește cu șansa a treia. Mai mult ca sigur, Nicolae Eftene va trebuie să se mulțumească cu locul 6 care duce la turneul de baraj unde vor mai juca Avântul Dor Mărunt și Unirea sau Roseți. Turneul de baraj programează trei meciuri, în care se joacă fiecare cu fiecare, pe teren neutru. În deschidere, vor juca echipele de juniori care au câștigat cele trei serii.

Din 30 mai incepe barajul județean

De miercuri 30 mai începe partea cea mai frumoasă, cea mai disputată – barajul județean la liga a IV-a! Organizată de A.J.F. Călărași, competiția pare mai atractivă decât anul trecut. Se oferă o șansă în plus echipelor pentru a-și demonstra valoarea, capacitățile și virtuțile tactico-tehnice. Atât la juniori cât și la seniori.

A) Desemnarea celei de-a 16-a echipe care nu va retrograda.

În primul rând, s-a renunțat la ideea prin care o echipă, cel mai bine clasată la finalul ediției de campionat pe locul 6 să rămână lângă celelalte 15 pentru formarea ligii a IV-a din ediția de campionat 2012/2013. Astfel, toate cele trei echipe care vor ocupa locul 6, vor juca un turneu de trei echipe (deci, fiecare echipă va avea 2 jocuri), cu adiționare de puncte, sau – eventual – departajare prin criteriile stabilite de regulament –  (a) numarul mai mare de puncte obținute în jocurile directe disputate între echipele aflate la egalitate de puncte; b) golaverajul mai bun în jocurile directe; c) numărul mai mare de goluri marcate în jocurile directe; d) numărul mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe; e) golaverajul general mai bun (diferența între golurile marcate și primite în toate jocurile din campionat); f) numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile de campionat.

Meciurile se vor juca pe teren neutru în zilele de 30 mai, 03 iunie si 06 iunie.

B) Desemnarea campioanei la fotbal – juniori a juţetului Călărași, ediția 2011/2012.

La aceleași date, va avea loc și barajul echipelor de juniori clasate la finalul campionatului pe locul 1. Acestea vor juca un turneu de trei echipe (deci, fiecare echipă va avea 2 jocuri), cu adiționare de puncte, sau – eventual – departajare prin criteriile stabilite de regulament (a) numărul mai mare de puncte …).

Pentru stabilirea detaliilor (program jocuri, terenul şi orele de joc), delegații echipelor în cauză (seniori loc 6 şi juniori loc 1) sunt convocați la sediul A.J.F. Călărași pentru ziua de marți 29 mai.

C) Desemnarea echipei campioane la fotbal – seniori  a județului Călărași, ediția 2011/2012

Se va juca în două faze. Faza I care va implica echipele clasate pe locul 2 la terminarea campionatului și Faza II care va implica echipele de pe locul 1 și o echipă de pe locul 2 calificată după jocurile din faza I.

A.J.F. va anunța data convocării delegaților echipelor pe măsura intrării în competiție pentru stabilirea detaliilor.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

5 × two =