Finanţare Regio pentru alte două proiecte din cadrul Polului de Creştere!

0
33

Beneficiarul este Unitatea administrativ-teritorială judeţul Prahova, care primeşte asistenţă financiară pentru două proiecte. „Centrul de afaceri multifuncţional Lumina Verde Ploieşti, judeţul Prahova” are o valoare totală de 40.450.278,35 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 11,9 milioane de lei, cofinanţarea eligibilă a beneficiarului este de 14,6 milioane de lei, iar valoarea TVA-ului aferent cheltuielilor eligibile este de 7 milioane de lei. Contractul de finanţare se va implementa pe durata de 27 de luni, perioadă de timp în care va fi realizat un centru de afaceri multifuncţional. Potrivit indicatorilor stabiliţi prin proiect, la finalizarea acestuia vor putea funcţiona în noua structură de afaceri peste 20 de IMM-uri şi vor fi create 48 de locuri de muncă.

Cel de-al doilea contract de finanţare semnat vizează „Reabilitarea/modernizarea şi echiparea specifică a Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap, comuna (sat Nedelea)”, care are o valoare totală de 10,4 milioane lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 6,7 milioane de lei, cofinanţarea eligibilă a beneficiarului este de 167,9 mii de lei, iar valoarea TVA-ului aferent cheltuielilor eligibile este de 1,9 milioane de lei. Perioada de implementare a proiectului este de 21 de luni, interval de timp în care spaţiul în care funcţionează centrul va fi reabilitat şi modernizat cu sprijinul fondurilor Regio. Astfel, proiectul va contribui la îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă destinate celor 131 de rezidenţi.

„În regiunea Sud Muntenia, Polul de creştere este municipiul Ploieşti (potrivit HG nr. 998/2008) şi arealul de influenţă al acestuia (Boldeşti – Scăieni, Plopeni, Băicoi, Ariceştii – Rahtivani, Târgşorul Vechi, Brazi, Bărcăneşti, Berceni, Bucov, Valea Călugărească, Păuleşti, Blejoi, Dumbrăveşti). Contractele de finanţare semnate astăzi, ce fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare, se încadrează în categoriile de operaţiuni privind dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri şi reabilitarea infrastructurii sociale”, a declarat Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

2 × three =