O zi de MAI… muncitoresc

0
36

Aşa se face că încă de la primele ore ale dimineţii au sfârâit grătarele, micii şi fripturile rumenindu-se pe ritmuri de manele şi multă voie bună stropită cu bere din belşug. Pentru o zi, oraşul a arătat a urbe părăsită, în timp ce majoritatea călărăşenilor au luat drumul împrejurimilor pentru a petrece ziua muncii aşa cum se cuvine. Deşi soarele a ars la fel ca în mijlocul unei zile de vară, unii au profitat de umbra răcoroasă a pădurii, iar alţii au preferat să se ascundă pe vreo terasă din oraş consumând o bere cât se poate de rece. „Pe vremea lui Ceauşescu mai plecam uneori cu familia pe la mare, dar acum, cu criza asta, abia dacă mai reuşim să ieşim şi la un grătar! E greu, domnule, parcă tot atunci era mai bine. Aveam un serviciu stabil, si eu şi soţia am lucrat la combinat şi din salariul pe care luam mai puteam să plecăm şi cu copiii într-un concediu. Astăzi…”, ni s-a destăinuit un cetăţean, trecut puţin de prima tinereţe, parcă sfiindu-se să recunoască faptul că, în timp ce el se oprise la o terasă să bea o bere, soţia rămăsese acasă în faţa televizorului. „Ei, doamnă, unii au azi bani şi îi aruncă pe nimicuri, pentru că nu sunt munciţi cinstit, în timp ce noi aştia care am muncit serios o viaţă, nu poţi să-ţi mai permiţi să ieşi nici măcar la iarbă verde! Dacă n-ai cu ce…”, ne-a mai spus, destul de necăjit, călărăşanul nostru. N-am ştiut dacă trebuia sau nu să-i dăm dreptate, pentru că imediat prin faţa ochilor ne-au trecut trei autoturisme decapotabile la volanul cărora se aflau, mândre de caii putere, trei tinere superbe. A fost, poate, cea mai reală comparaţie între ceea ce era înainte de 1989 şi cum e acum. O confirmare am primit-o de la o doamnă care ne-a spus că nu regretă nicio clipă vremea cealală. „Avem o afacere care merge bine şi cred că avem o viaţă frumoasă. Eu eram mică la revoluţie, nu am trăit acele vremuri, dar am aflat de la părinţii mei cum petreceau oamenii atunci de 1 Mai. Poate unii au amintiri plăcute, dar având în vedere că prin alimentări bătea vântul, eu cred că e mai bine acum”, ne-a spus o tânără mămică ce-şi supraveghea atentă micuţul care alerga de la leagăn la altul într-unul din parcurile oraşului. Şi dacă cei mai mici s-au oprit, supravegheaţi îndeaproape de părinţi, pe la toboganele sau legănele din Dumbrava, cei mai mărişori au ţinut să demonstreze că sunt pasionaţi de sporturile extreme. Un grup de tineri, împătimiţi ai skateboard-ului, au ţinut să le demonstreze celor care treceau prin apropierea parcului special amenajat, că ştiu destul de multe trucuri despre practicarea acestui sport extrem. „Noi venim mereu aici şi ne place foarte mult să ne dăm cu skateboard-ul. Dacă vreţi, vă facem şi câteva demonstraţii”, spune unul dintre copii şi cât ai clipi a şi trecut la treabă, încercând să arate ce ştie să facă pe platformele amenajate aici.

În anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1 mai Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoresti. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Sărbătoarea îşi are rădăcinile în data de 1 mai 1886, cand sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit 90 de mii de demonstranţi, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autorităţile organizau manifestaţii uriaşe pe marile bulevarde, coloanele de muncitori în ţinute festive fiind nevoite să scandeze lozinci şi să poarte pancarte uriaşe.

Dupa 1990, importanţa propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment sărbătorindu-l în aer liber, profitând de diversitatea ofertelor zilelor noastre, la iarba verde, la mare ori la munte, delectându-se cu tradiţionalii mici şi nelipsita bere.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

20 − 14 =